Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Albania, lovită de cel mai puternic cutremur din ultimii 30 de ani - Care este bilanțul victimelor până la acest moment / FOTO & VIDEO

Un cutremur cu magnitudinea 6,4 a lovit Albania în primele ore ale zilei de marţi, provocând decesul unei persoane, rănirea mai multor locuitori prinşi sub dărâmături şi prăbuşirea a cel puţin două clădiri, informează Reuters. Potrivit Ministerului Apărării, acesta a fost cel mai puternic seism din Albania din ultimii 30 de ani, scrie agerpres.ro.

Seismul a avut loc la ora 3:54 (2:54 GMT) la o adâncime de 10 kilometri, chiar la nord de oraşul de coastă Durres, care este situat la aproximativ 25 de kilometri vest de Tirana, conform Institutului de geofizică al Statelor Unite (USGS), citat de DPA.

O persoană a decedat în districtul Kurbin, situat în jumătatea nordică a Albaniei, după ce a fost cuprinsă de panică şi a sărit dintr-o clădire, a indicat o purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării.

Înregistrări video neverificate publicate pe reţelele de socializare prezintă ceea ce pare a fi o clădire prăbuşită în Durres. În alte imagini se pot vedea clădiri în care au apărut crăpături mari şi zidărie căzută, inclusiv un apartament din care lipseşte cea mai mare parte a peretelui dormitorului.

Ecaterina Andronescu A ÎNCREMENIT, la România TV, și i-a dat mesaj Gabrielei Firea: 'Sunt lăsată fără cuvinte. Acum se împart funcții! Of!'


''Pompierii şi personalul armatei ajută rezidenţii (prinşi) sub dărâmături'', în Durres şi localitatea Thumane din apropiere, a declarat reporterilor purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării.

Doi purtători de cuvânt ai Guvernului au declarat pentru Reuters că cele mai multe clădiri avariate sunt în Durres, iar câteva persoane au fost transportate la spital în Tirana.

Un martor a descris pentru Reuters că locuitorii au ieşit în grabă din blocurile din Tirana, unii dintre ei cu copii în braţe. O pană de curent a afectat mai multe cartiere.

Mai multe cutremure de intensitate mai mică au fost înregistrate în ora de dinainte de seismul major. ''Eram treji din cauza cutremurelor anterioare, dar ultimul ne-a zdruncinat. Tot ce era în casă a început să cadă'', a povestit pentru Reuters Refik, locuitor din Tirana care locuieşte la etajul şase al unui bloc.

Situată pe malul mărilor Adriatică şi Ionică, între Grecia şi Macedonia, Albania este o ţară cu activitate seismică regulată.

Un cutremur cu magnitudinea 5,6, care a avut loc la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Tirana la sfârşitul lunii septembrie, a rănit zeci de oameni şi a produs pagube la circa 500 de locuinţe, unele dintre ele fiind distruse.

Agenţia de presă italiană ANSA a anunţat că seismul a fost resimţit în regiunile Puglia şi Basilicata din sudul ţării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.