Albert Ramos, deţinătorul titlului, calificat în semifinale la Cordoba

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 11-02-2023

Actualizat: 11-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Tenismanul spaniol Albert Ramos, deţinătorul titlului, s-a calificat în semifinalele turneului ATP 250 de la Cordoba (Argentina), dotat cu premii totale de 642.735 de euro. învingându-l în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-1, pe portughezul Joao Sousa, într-o partidă disputată vineri, informează Agerpres.

Ramos (35 ani), aflat pe locul 54 mondial, care a disputat prima sa finală în circuitul profesionist în urmă cu unsprezece ani, îl va înfrunta în penultimul act pe argentinianul Federico Coria (67 ATP), care a profitat de abandonul compatriotului său Francisco Cerundolo (31 ATP), în momentul în care scorul îi era net favorabil (6-3, 3-0).

În cealaltă semifinală a turneului de la Cordoba, care se desfăşoară pe zgură, se vor vor înfrunta doi jucători sud-americani, argentinianul Sebastian Baez, numărul 47 mondial, şi bolivianul Hugo Dellien (138 ATP).

Rezultate - sferturi de finală:

Sebastian Baez (Argentina/N.4) - Marcelo Barrios (Chile) 6-1, 3-6, 6-1

Albert Ramos (Spania/N.3) - Joao Sousa (Portugalia) 6-4, 2-6, 6-1

Federico Coria (Argentina/N.6) - Francisco Cerundolo (Argentina/N.2) 6-3, 3-0, abandon Cerundolo

Hugo Dellien (Bolivia) - Juan Manuel Cerundolo (Argentina) 6-7 (5/7), 6-4, 6-0

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri