Parlamentul din Kosovo l-a reales miercuri seară pe Albin Kurti în funcţia de prim-ministru după victoria partidului său în alegerile anticipate, punând capăt unui blocaj instituţional de un an, relatează AFP citat de agerpres.
"Am luat act că Adunarea a ales guvernul Republicii Kosovo", a declarat preşedinta parlamentului, Albulena Haxhiu, precizând că 66 dintre cei 120 de membri ai Adunării au votat în favoarea cabinetului prezentat de Kurti.
Alegerile parlamentare au avut loc pe 28 decembrie, în urma eşecului lui Albin Kurti, 50 de ani, de a forma o majoritate după primele alegeri din februarie 2025. El a condus apoi un guvern interimar timp de douăsprezece luni.
Partidul lui Kurti, Vetëvendosje (VV), care susţine o agendă socială de stânga şi naţionalismul, a obţinut 51,1% din voturi la alegerile din decembrie, asigurându-şi 57 de locuri.
La putere din martie 2021, după ce a condus pentru scurt timp un guvern între februarie şi iunie 2020, Albin Kurti a reuşit să construiască noua majoritate cu sprijinul aleşilor reprezentând minorităţile.
Într-un discurs ţinut înainte de vot, Kurti, a prezentat un program axat pe economie şi pe creşterea investiţiilor în apărare, criticând în acelaşi timp Serbia, care nu a recunoscut niciodată independenţa declarată în 2008 de Kosovo, fosta sa provincie sudică.
"În ultimii ani, ne-am confruntat cu atacuri şi ameninţări neobosite din partea Serbiei", le-a spus el deputaţilor, promiţând în acelaşi timp să "continue normalizarea relaţiilor" cu Belgradul.
Rezultatele alegerilor din decembrie au fost confirmate pe 31 ianuarie de Comisia Electorală, care iniţial ordonase o renumărare completă a voturilor după ce au fost descoperite nereguli.
A fost deschisă, o anchetă penală, iar peste o sută de membri ai personalului electoral au fost arestaţi la mijlocul lunii ianuarie pentru "falsificarea rezultatelor alegerilor, presiune şi intimidare, precum şi corupţie activă şi pasivă".
Aproximativ jumătate dintre ei au fost plasaţi în arest pentru una până la două luni, în timp ce anchetele au continuat.
Mai devreme în cursul zilei, membrii parlamentului au ales-o pe noua preşedintă a parlamentului, Albulena Haxhiu, fost ministru al justiţiei şi membră a Vetëvendosje.





























Comentează