Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALDE îi dă târcoale partidului lui Onțanu / Ex-ministru: 'Noi vrem o colaborare'

puzzle alianta negocieri

ALDE speră la "o colaborare foarte bună" cu ADER, a declarat, sâmbătă, fostul ministru al Energiei, Anton Anton, care a vorbit, în discursul susţinut în deschiderea Conferinţei Naţionale a ADER, şi despre importanţa susţinerii educaţiei, scrie Agerpres.

"Mi-a luat mult timp să îl conving pe preşedintele nostru, pe Călin Popescu-Tăriceanu, să mă lase pe mine să vin aici, în locul lui", a spus Anton. El a mărturisit că a dorit să participe la conferinţă pentru că a locuit în Sectorul 2, al cărui primar a fost, mulţi ani, Neculai Onţanu, membru fondator ADER.

Totodată, Anton Anton a menţionat şi importanţa eforturilor pentru susţinerea educaţiei.

"Aici, unde scrie ADER, în dreptul lui E scrie 'educaţie'. O viaţă întreagă m-am ocupat de educaţie şi nu cred că este vreun partid în a cărui siglă să existe 'educaţie'. (...) Partea asta de educaţie cred este extrem de importantă şi cred că este obligaţia noastră să nu ne batem joc de ea, să încercăm să facem educaţie aşa cum trebuie. Nu spun că se întâmplă chestia asta acum, din păcate. Nu spun că s-a întâmplat nici în momentul în care am fost eu ministru al Educaţiei, din păcate, pentru că procesul este un proces complicat, este un proces greu, este un proces la care trebuie să punem mână de la mână absolut toţi", a afirmat Anton Anton.

Totodată, el a subliniat că ALDE "speră" într-o colaborare cu ADER.

"Din punctul de vedere al partidului pe care îl reprezint aici şi al cărui salut vi-l transmit prin poveştile mele, vreau să vă spun un singur lucru: noi sperăm într-o colaborare foarte bună, noi vrem o colaborare şi ăsta este şi motivul pentru care sunt prezent aici. Cred că putem face ceva bine împreună", a punctat Anton Anton.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.