Filiala judeţeană a ALDE a depus listele cu candidaţii la alegerile parlamentare la BEJ, miza formaţiunii în urma scrutinului electoral din decembrie fiind de doua mandate, unul de deputat şi unul de senator. "Target-ul nostru este un deputat şi un senator şi suntem încrezători în acest rezultat. Toţi colegii mei care candidează pentru alegerile parlamentare sunt teleormăneni", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele ALDE Teleorman, Ică Calotă.
Calotă a menţionat că este important ca toţi candidaţii ALDE să fie din Teleorman, făcând comparaţie cu PNL, pe ale cărui liste se regăseşte consilierul personal al primului-ministru, Mara Calista, care a demisionat din Guvern pentru a ocupa primul loc pe listele PNL pentru Camera Deputaţilor. Remarca preşedintelui ALDE vine după ce, marţi, candidaţii PNL au făcut o scurtă analiză între candidaţii liberali şi cei ai ALDE, afirmând că cei din urmă nu se compară cu liberalii. "Dacă încep atacurile din a doua zi de când depunem candidaturile vă imaginaţi ce o să fie în această campanie. Suntem un partid echilibrat" , a mai spus Calotă. Preşedintele ALDE Teleorman deschide lista candidaţilor la Camera Deputaţilor, în timp ce Samuel Calotă, nou membru în partid, deschide lista candidaţilor pentru Senat.































Comentează