Alegeri parlamentare 2020 - Costel Alexe este convins că PNL va câştiga alegerile în judeţul Iaşi iar filiala va avea şapte parlamen

Autor: George Traicu

Publicat: 06-12-2020

Actualizat: 06-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PNL Iaşi, Costel Alexe, susţine că liberalii vor avea la Iaşi şapte parlamentari dintr-un total de 17, el fiind convins că PNL va câştiga în final alegerile la nivel naţional.

Costel Alexe a făcut aceste declaraţii duminică seara la sediul PNL Iaşi, la scurt timp după anunţarea rezultatelor exit.-poll-urilor.

"PNL va fi la final câştigătorul alegerilor. PNL a guvernat cât se poate de bine această perioadă în care am avut pandemie, iar pierderile de vieţi omeneşti au fost mai mici comparativ cu alte state. La Iaşi vom avea şapte parlamentari, doi senatori şi cinci deputaţi. PNL va câştiga detaşat în judeţul Iaşi. Vom trimite la Bucureşti o echipă puternică de parlamentari. Ne vom lupta pentru proiectele judeţului. Vor urma ani de dezvoltare pentru Iaşi", a spus liderul PNL Iaşi, Costel Alexe, preşedinte al Consiliului Judeţean.

La rândul său, primarul Iaşiului Mihai Chirica a afirmat că România va avea o guvernare de dreapta, care se va forma în jurul PNL.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri