Alegeri pentru Primăria Capitalei: Unde poți și unde NU poți vota pe 7 decembrie. Regula care prinde mulți alegători nepregătiți

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 05-12-2025 11:24

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei sunt programate duminică, 7 decembrie 2025. Spre deosebire de alte tipuri de alegeri, cele locale au un regim mai strict privind desfășurarea votului. Alegerile pentru Primăria București vor avea loc în data de 7 decembrie, iar regulile privind desfășurarea votului sunt ușor diferite față de alte tipuri de scrutin.

Unde pot vota bucureștenii?

Mediafax.ro prezintă regulile care se aplică pentru alegerile locale parțiale din București, dar și dacă se poate exercita votul din alt oraș sau din diaspora.

Cetăţenii români care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară, au dreptul de a alege autorităţile administraţiei publice locale. Votul se exercită exclusiv în România, doar la secția de votare la care alegătorul este arondat, în funcție de domiciliu sau reședință.

În acest sens, un alegător cu domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Bucureşti nu poate vota la o secţie de votare din alt sector sau județ decât cel al domiciliului/reşedinţei sale.

Altfel spus, dacă o persoană are domiciliul într-un sector al Bucureştiului, dar în ziua votului se află într-un alt sector decât cel al domiciliului/reședinței sau în alt județ, nu poate să își exercite opțiunea de vot.

De asemenea, alegătorii cu domiciliul în străinătate pot vota doar în țară și doar dacă și-au stabilit reședința în țară înainte de 7 iunie 2025. Altfel, nu pot vota la alegerile locale. În străinătate nu se votează la alegerile locale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri