Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALEGERI SUA: Zgonea, Predoiu, Antonescu, Frunzăverde, despre impactul asupra României

romania sua

Marți, 8 noiembrie, este ziua care decide viitorul Statelor Unite ale Americii și, implicit, viitorul întregii lumi pentru următorii ani: democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trump își dispută președinția SUA. STIRIPESURSE.RO a solicitat unor lideri politici români să explice felul în care va fi afectată țara noastră de rezultatul alegerilor de peste ocean. Valeriu Zgonea, Cătălin Predoiu, Crin Antonescu, Sorin Frunzăverde și Augustin Zegrean se feresc să-și desemneze un favorit, însă au poziții diverse în privința consecințelor alegerii de marți. La final, doi politicieni cu opțiuni clare spun de ce ar fi bine să câștige Clinton, respectiv Trump: Remus Cernea și Ninel Peia.

Vezi și: Zi CRUCIALĂ în Statele Unite: Primele secţii de votare s-au deschis

Valeriu Zgonea: „Este o campanie foarte interesantă, cu două mesaje contradictorii, care a adus mai mulți oameni decât de obicei și în dreapta și în stânga. E cea mai importantă campanie din lumea democratică, la care toată lumea se uită. Mi-e greu să fac un pronostic, dar eu sunt un om de stânga. Parteneriatul România-SUA nu va fi afectat sub nicio formă, indiferent cine va ieși președinte. Parteriatul nostru strategic va trece în etapa a doua, de consolidare a relației în plan politic și în plan economic. De fapt, asta așteaptă și românii. Pentru noi e important să găsim o soluție la nivel european să semnăm TTIP cât mai rapid. TTIP și CETA pot să aducă un plus de 0,5-1% creștere economică pe an, dar în același timp se pot activa niște modele americane și canadiene de succes. De exmplu, modelul orașelor inteligente, care generează multe locuri de muncă și scad costurile pentru serviciile de utilitate publică, sistemul de start-up-uri care este foarte bine dezvoltat în SUA și Canada, care înseamnă mai multe locuri de muncă, mai multă inovație.”

Cătălin Predoiu: „Alegerile din SUA au pus pe tapet problema reconectării agendei politice la agenda cetăţeanului, o problemă devenită caracteristică multor democraţii. Marele test după alegeri va fi refacerea relaţiei dintre establishment şi public, într-un context intern şi internaţional abundent în provocări. Sunt convins că acest test va fi trecut şi va servi drept pilon pentru revigorarea democraţiilor liberale de pretutindeni. În ce ne priveşte, consolidarea Partaneriatului Strategic pentru secolul XXI cu SUA rămâne cheia pentru dezvoltarea noastră ca stat democratic, pentru libertate şi prosperitate.”

Vezi și: Cât câștigi, în România, dacă pariezi pe alegerile prezidențiale din SUA

Crin Antonescu: „Ar fi comic să am un favorit, pentru că nu sunt american. Cred că, totuși, Hillary va câștiga. În relația România-SUA nu cred că vor fi schimbări substanțiale, în cazul în care câștigă Hillary. În cazul în care câștigă Trump, chiar nu știu. vor fi mai mulți afectați, dar România anume nu cred.”

Sorin Frunzăverde: „Relațiile României cu SUA sunt foarte bune. Cred că SUA și NATO și-au făcut datoria față de România. Mă refer la ultimele dezvoltări militare de pe teritoriul României și din Marea Neagră. Indiferent cine va fi ales, acest parteneriat dintre țara noastră și SUA va continua în aceleași teme și la aceleași dimensiuni. Cred că se poate întâmpla orice la alegerile de marți. Mi-e greu să dau un pronostic. Cred însă că SUA vor avea un președinte tradioțional. Se va reveni la profilul de președinte tradițional, i-aș spune White Anglo-Saxon Protestant. Amândoi candidații au acest profil. Singura premieră pentru SUA ar fi aceea ca o doamnă să ajungă președinte. Dar chiar dacă discursul lui Trump este unul colorat, în realitate, cei doi candidați reprezintă profilul candidatului/președintelui tradițional pentru America.”

Augustin Zegrean: „Nu are niciun favorit la președinția SUA. Hillary Clinton va câștiga, pentru că reprezintă partea mai așezată a lucrurilor. O singură remarcă vreau să fac. Dacă acești doi domni ar fi fost în România, nu ar fi putut candida, pentru că ar fi fost considerați dinozauri. Atât domnul, cât și doamna. La noi se spune că trebuie să fie tineri. Uite cât de triști pot să fie americanii, că de au ales între doi oameni care în România nici nu ar fi putut candida. Dacă iese doamna Clinton, nu va fi foarte ușor pentru noi. Ați văzut că ne tot dă exemplu negativ într-un spot publicitar. Mereu spune să nu fie ca în România. Plus că este povestea cu Guccifer, care i-a făcut mari greutăți doamnei și care e român. Apropo de Guccifer, directorul FBI a anunțat că nu o vor mai cerceta pe doamna Clinton. Dacă lucrul ăsta se întâmpla în România, dădeau foc la țară astăzi.”

Vezi și: Sociologul IMAS, predicție de ULTIMĂ ORĂ: cine va câștiga alegerile în America

Remus Cernea: „Consider că alegerea lui Trump ar fi un mare pericol pentru democrația americană, cât și pentru democrație la nivel planetar. Cred că Trump nu acționează în virtutea unor valori democratice asumate, cred că este destul de ostil drepturilor omului, cred că este genul de om care nu are autocontrol. Un om care nu se poate controla reprezintă un pericol pentru orice fel de stat democratic, în măsura în care el ajunge pe prima poziția de președinte. Dacă ar ieși Hillary Clinton, cred că SUA s-ar menține pe o linie democratică, pe o linie de susținere a democrațiilor pretutindeni în lume. Un eventual derapaj prin alegerea lui Trump ar duce la slăbirea democrațiilor pretudinteni în lume, mișcările extremiste ar fi încurajate, curentele fundamentaliste, eurosceptice ar căpăta avânt și incertitudinea la nivel planetar ar crește. În schimb, Hillary Clinton ar putea reprezenta o deschidere în plus democratică, lucru care poate ar ajuta și România în următorii ani să promoveze mai multe femei în politică. E greu să fac un pronostic, am văzut tot felul de sondaje. Ar fi bine pentru democrație care distanța cu care ar câștiga Hillary să fie substanțială, pentru a nu exista dubii.”

Ninel Peia: „Am un favorit. Se numește Donald Trump. În primul rând trebuie să ne gândim la țară, la România, la statalitatea României. De câte ori republicanii au fost la putere în SUA, României i-a mers bine. De câte ori democrații au fost la putere în SUA, României i-a mers foarte prost. Trebuie să recunoaștem că democrații americani sunt controlați de Soros și, automat, lobby-ul ONG-urilor sorosiste în America provoacă anumite neplăceri României în toate domeniile de activitate. Pentru binele României, eu sper să câștige Trump.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.