Alegerile anulate l-au făcut să tacă - Ion Iliescu dezvăluie mesajul pregătit pentru 6 decembrie 2024 / De ce a felicitat victoria lui Nicușor Dan

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 19-06-2025 14:28

Actualizat: 19-06-2025 17:29

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a declarat că pregătise un mesaj special pentru alegerile prezidențiale din 2024, pe care intenționa să îl facă public pe 6 decembrie, însă decizia Curții Constituționale de a anula alegerile l-a determinat să renunțe la această intenție.

Declarațiile fac parte dintr-un interviu acordat de fostul președinte, podcastului Avangarda.

„Am urmărit campania prezidențială, dar nu am vrut să intervin și să influențez nimic. Nu e despre mine și nu mai e despre mine. Am plecat de la Cotroceni, m-am retras din viața politică. Am lăsat locul altor generații, altor voci, de vârste, credințe și valori diferite”, a afirmat fostul șef de stat.

El pregătise un mesaj special pentru alegerile prezidențiale din 2024, pe care intenționa să îl facă public pe 6 decembrie.

„În 22 decembrie 2024 se împlinesc 35 de ani de la Revoluția Română. Îmi doresc ca aceasta să nu fie vârsta cea mai scurtă a democrației în țara noastră. Nu ne putem întoarce la lumea de dinainte de 1989. Românii au de ales, prin votul lor, între a duce societatea în trecut sau în viitor. Cât despre prezent, trebuie să înțelegem că alegerile în politică, așa cum sunt și opțiunile de viață, au costuri și de cele mai multe ori nu sunt ușor de făcut. Nu există întotdeauna un candidat ideal de ales, dar mereu e de dat un vot pentru democrație. (...) Acesta trebuie să fie și viitorul nostru, astăzi, la 35 de ani de la Revoluție: să aparținem familiei europene, fără a avea dubii sau a ridica semne de întrebare, și să ne păstrăm siguranța prin apartenența la NATO. Sper ca electoratul să voteze pentru libertatea celor care au nevoie de timp să se maturizeze și să înțeleagă cât înseamnă UE și NATO pentru mândria lor de a fi indivizi moderni. Să voteze și pentru cei care au înțeles deja cât înseamnă să gândești, să iubești și să trăiești din libertate. Să voteze ca România viitorului, care a început în 1989, să continue dincolo de 2024. Într-un același, și totuși altfel, de decembrie”, potrivit textului pe care îl pregătise.

Ion Iliescu a explicat de ce l-a felicitat pe Nicușor Dan

Trebuie să existe o eleganță între ocupanții fotoliului de la Cotroceni, a spus Ion Iliescu, întrebat de ce l-a felicitat pe Nicușor Dan după prezidențiale.

„De ce nu aș fi făcut-o? Cred că într-o țară occidentală, educată, nimeni nu întreabă pe nimeni de ce feliciți un individ care câștigă alegerile, indiferent că îți place de el sau nu. Recunosc, m-aș fi bucurat să fi câștigat un candidat PSD și să fi felicitat un al doilea președinte de stânga al României, dat de PSD. Aș fi făcut-o cu tot sufletul. Dar revenind, trebuie să existe o eleganță între ocupanții fotoliului de la Cotroceni. Unii aleg să felicite și să dea prin aceasta un vot de încredere și să exprime o matură considerație unui tânăr Președinte, alții aleg să își exprime susținerea ca și când ar mai fi la butoane și ar avea ceva de jucat”, a spus Ion Iliescu.

El a afirmat că „instituția fostului Președinte ar trebui folosită și recunoscută”.

„În alte state există, dialogul dintre foștii Președinți și actualul Președinte nu e o chestiune de cutumă formală, ci un sprijin real, în care contactele, flerul și experiența celor care au reprezentat România sunt puse în slujba unei cooperări pentru cel mai mare bine, pentru cel mai mare număr de oameni. Un fost Președinte e întotdeauna un consilier mai bun decât poate fi un individ care a făcut PR la o agenție toată viața lui, sau care nu a depășit gradul de comunicare politică mai departe de un partid din alianță sau opoziție. Oamenii vor evalua și vor spune cine a fost un Președinte bun, cine a fost un Președinte egoist, cine a fost un Președinte pragmatic și cine a încercat dar nu a reușit. Până atunci însă, pentru că nimeni nu scapă probei timpului, să ieșim puțin din logica Talionului, și să înțelegem că orice Președinte ales e cel care are cel mai mare vot de încredere al unei Românii care a ales să se exprime. Toți cei care am fost Președinți de stat am fost asta: oamenii cu cea mai mare cotă de încredere investită de popor. La fel de important sau chiar mai important este și ce relevanță publică mai ai la finele mandatului. Dezamăgirea la români e o temă de reflecție. Vreau să vă spun că eu am avut dialog cu toți adversarii mei politici. Mai ales cu președintele Emil Constantinescu am avut un dialog constant. Într-o vreme și cu Băsescu”, încheie Iliescu.

Fostul președinte al României este internat de mai multe zile la Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu", iar medicii continuă să monitorizeze evoluția stării sale de sănătate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri