DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Alegerile parlamentare din Serbia vor avea loc pe 21 iunie, anunţă preşedintele Aleksandar Vucic

Aleksandar Vucic, Facebook.com
Aleksandar Vucic

Serbia va organiza pe 21 iunie alegerile parlamentare amânate din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic, în urma unei reuniuni avute luni cu lideri politici, transmite DPA.

Scrutinul urma să aibă loc la data de 26 aprilie, însă la 17 martie, după două zile de la decretarea stării de urgenţă, s-a luat decizia amânării lui, potrivit agerpres.ro.

Vezi și: Ministrul Sănătății anunță FINANȚE pentru cei care nu vor purta mască după 15 mai.

Duminică, preşedintele Vucic a anunţat că parlamentul va valida miercuri ridicarea stării de urgenţă. 'Joi nu vor mai exista restricţii de deplasare', a precizat Vucic, la o emisiune a postului Pink TV.

Două mari formaţiuni de opoziţie, Alianţa pentru Serbia (SZS), o coaliţie eterogenă de zece partide, şi Mişcarea cetăţenilor liberi (PSG), îşi anunţaseră încă dinaintea deciziei din martie de convocare a scrutinului intenţia de a-l boicota, considerând că nu sunt întrunite condiţiile pentru alegeri libere şi corecte.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 48: Guvernul este sclavul tău!

Liderii SZS îl acuză pe Vucic că ţine practic sub control mass-media, economia şi alte pârghii de putere, pentru a asigura astfel o nouă victorie formaţiunii sale, Partidul Sârb al Progresului (SNS).

'Probleme trecute în plan secund de criză reapar la suprafaţă. Cea mai mare problemă în perspectiva scrutinului este tratamentul inegal în mass-media controlate de stat', a afirmat Bojan Klacar, de la agenţia Cesid de monitorizare a alegerilor, la postul privat N1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.