Aleksandar Vucic promite soluții la criza momentului din Serbia: "Oricare ar fi costul, vom găsi banii"

Autor: George Traicu

Publicat: 16-11-2025 16:45

Article thumbnail

Sursă foto: tmgrup.com.tr

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a promis duminică găsirea în cel mult o săptămână a unei soluţii pentru a "evita cu orice preţ" o "confiscare" a acţiunilor deţinute de companii ruse în societatea petrolieră sârbă NIS, vizată de sancţiunile Washingtonului, care cere plecarea acţionarilor ruşi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

După mai multe amânări care s-au succedat din luna ianuarie, Departamentul Trezoreriei SUA a început aplicarea sancţiunilor împotriva NIS pe 9 octombrie. NIS este o companie esenţială pentru Serbia, dar majoritatea acţiunilor acesteia sunt deţinute de companii ruseşti, în special Gazprom Neft.

Autorităţile americane au transmis vineri Belgradului că retragerea completă a acţionarilor ruşi din NIS este o condiţie pentru ridicarea sancţiunilor.

"Vreau să evităm cu orice preţ confiscarea, naţionalizarea sau sechestrarea activelor (...) Nu vrem să luăm nimic de la nimeni", a afirmat preşedintele Aleksandar Vucic în timpul unei şedinţe de guvern convocată de urgenţă după ultimul anunţ al SUA.

"Vreau să epuizăm toate posibilităţile înainte de a ne angaja într-un proces de preluare sau altceva", a insistat preşedintele sârb. "Dar această decizie trebuie luată în următoarele şapte zile. Trebuie să avem o soluţie până duminica viitoare, pentru că nu mai avem nimic de aşteptat", a concluzionat el.

Serbia a vândut în 2009 o participaţie majoritară (51%) din acţiunile companiei NIS către Gazprom Neft, filiala petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, în schimbul sumei de 400 de milioane de euro.

În prezent Gazprom Neft deţine aproape 45% din NIS, una dintre companiile sale asociate, Intelligence, încă 11,30%, iar statul sârb deţine aproape 30% din acţiunile companiei. Restul acţiunilor aparţin unor acţionari minoritari.

Compania NIS operează singura rafinărie din Serbia, situată lângă Belgrad şi care asigură circa 80% din necesarul de produse petroliere al ţării.

Preşedintele Vucic a vorbit anterior de negocieri în desfăşurare între "partenerii ruşi" şi "partenerii lor asiatici şi europeni" cu privire la o posibilă vânzare a acţiunilor NIS, fără a dezvălui numele companiilor.

În cazul eşecului negocierilor, el a propus guvernului sârb să ofere acţionarilor ruşi "un preţ mai bun". "Oricare ar fi costul, vom găsi banii", a insistat Vucic.

Odată cu impunerea sancţiunilor americane, compania NIS nu s-a mai putut aproviziona, iar rezervele sale de petrol îi mai permit să funcţioneze doar până pe 25 noiembrie.

Este situaţie foarte complicată pentru Serbia, candidată la aderarea la UE şi, în acelaşi timp, o ţară ce are relaţii tradiţionale puternice cu Rusia şi a refuzat să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei după invazia în Ucraina.

Confruntat cu proteste de stradă ale opoziţiei pro-occidentale, preşedintele Aleksandar Vucic face în politica externă echilibristică între Rusia şi Occident. Preşedintele sârb a recunoscut în iunie anul trecut că arme şi muniţii livrate de Serbia au ajuns în dotarea armatei ucrainene, el susţinând că aceste echipamente ar fi fost exportate de Serbia altor ţări care apoi le-au reexportat Ucrainei. Mai mult, el a declarat luna aceasta că Serbia este dispusă să vândă muniţii ţărilor UE, care mai departe pot face cu ele orice doresc.

Potrivit Serviciului de Informaţii Externe (SVR) al Rusiei, Serbia a furnizat Kievului sute de mii de proiectile de când a început războiul în Ucraina, respectiv obuze de artilerie şi proiectile pentru lansatoarele multiple de rachete, în pofida relaţiilor apropiate dintre Moscova şi Belgrad, operaţiuni care s-au derulat prin intermediul unor state membre ale NATO şi chiar prin intermediul unor ţări africane.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri