Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aleksandr Lukaşenko pune presiune pe protestatari: îi 'lovește' prin măsuri economice

newsweek
alexandr lukasenko

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat, sâmbătă, că va închide fabricile unde au avut loc proteste şi a sugerat că muncitorii participanţi la aceste acţiuni vor fi concediaţi, informează Reuters, care citează agenţia de presă rusă RIA, relatează Agerpres.

''Dacă o fabrică nu lucrează atunci haideţi să îi punem lacătul pe poartă începând de luni'', a spus Lukaşenko în oraşul Grodno, aflat în apropierea frontierei cu Polonia.

''Oamenii se vor calma şi vom decide pe cine invităm (la muncă) după aceea'', a adăugat el.

În ultimele două săptămâni, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta contra realegerii controversate a lui Lukaşenko (65 de ani) în funcţia de preşedinte la scrutinul prezidenţial din 9 august.

Unii muncitori din mai multe fabrici din Belarus s-au alăturat protestelor.

Lukaşenko a negat că ar fi fost comisă vreo fraudă în alegerile din 9 august.

Lituania i-a oferit azil candidatei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, care a părăsit Belarusul după alegerile prezidenţiale din 9 august. Fără a da nume, liderul de la Minsk a menţionat că organizatorii protestelor din Belarus ''stau peste hotare în ţări vecine'' şi se bucură de sprijin politic din partea liderilor statelor respective.

Opoziţia belarusă, care este convinsă că votul a fost fraudat, a anunţat o grevă generală în semn de protest, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, ce îi acordă peste 80% din sufragii, iar Svetlanei Tihanovskaia doar 10%. Poliţia belarusă a intervenit brutal împotriva protestatarilor, reţinând mii dintre aceştia, dintre care mulţi au declarat că au fost torturaţi în detenţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.