Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocații lui Aleksei Navalnîi l-au dat dispărut pe opozantul nr. 1 al Kremlinului: A fost mutat din închisoare într-un loc necunoscut

Stiriletvr.ro
Aleksei Navalnîi

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din centrul de detenţie unde fusese încarcerat luna trecută, aflându-se în prezent într-un loc necunoscut, a anunţat vineri unul dintre avocaţii săi, transmite Reuters.

Vezi și: Economistul-șef BNR, Valentin Lazea, propune concedierea a 300.000 de bugetari sau tăierea salariilor la stat

Avocatul Vadim Kobzev a explicat că l-a vizitat pe Navalnîi joi, dar un alt avocat a încercat să îl vadă pe acesta vineri, când i s-a spus că opozantul rus a fost mutat în alt loc. ''Închisoarea a precizat că el nu este acolo şi asta e tot'', a declarat Kobzev pentru Reuters, adăugând că joi starea sănătăţii lui Aleksei Navalnîi era bună.

Navalnîi (44 de ani), unul dintre cei mai virulenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost mutat dintr-o închisoare moscovită pentru a efectua o pedeapsă de doi ani şi jumătate în urma unei decizii judecătoreşte considerate de Occident drept motivată politic.

El a fost iniţial ţinut în penitenciarul Kolciughino, din regiunea Vladimir, la nord-est de Moscova. Agenţia de presă TASS relata la acea vreme că opozantul este ţinut acolo pentru carantină înainte de a fi mutat în centrul de detenţie IK-2, situat de asemenea în regiunea Vladimir.

45 de state atacă Rusia la ONU

În total 45 de state - inclusiv Statele Unite, o mare parte a Europei, Australia, Canada şi Japonia - au îndemnat vineri Rusia să-l elibereze pe Aleksei Navalnîi.

Ele denunţă această încarcerare drept ilegală şi cer o anchetă cu privire la otrăvirea opozantului politic cu un agent neurotoxic de tip noviciok, de care Navalnîi îl acuză pe Vladimir Putin şi FSB-ul.

Ambasadorul Poloniei în Consiliului ONU al Drepturilor Omului de la Geneva Zbigniew Czech a citit o declaraţie comună în care aceste ţări denunţă măsurile luate de către autorităţile ruse împotriva opozantului politic drept ”inacceptabile şi motivate politic”.

”Îndemnăm Fderaţia rusă să-l elibereze imediat şi necondiţionat pe domnul Navalnîi şi toate persoanele deţinute în mod ilegal sau arbitrar din cauză că şi-au exercitat în mod paşnic dreptul la libera reuniune şi asociere, la libertatea de exprimare şi de opinie şi la libertatea religiei sau credinţei”, se arată în declaraţie.

”Suntem de asemenea îngrijorate de numărul mare de arestări arbitrare al unor manifestanţi care îşi exprimă susţinerea faţă de domnul Navalnîi în numeroase oraşe reuseşti”, avertizează grupul de 45 ţări.

”Ele sunt contrare obligaţiilor internaţionale pe care Rusia şi le-a asumat în respctarea drepturilor omului, inclusiv dreptul la libertate şi la securitatea persoanei şi dreptul la un proces echitabil”, acuză ambasadorul Poloniei la Geneva Zbigniew Czech, în numele grupului.

”Suntem deosebit de îngrijoraţi de anumite amendamente legislative recente şi de modificări constituţionale care restrâng un pic şi mai mult drepturile şi libertăţile”, declară el.

”Această declaraţie este la fel de istorică precum represiunea din Rusia”, subliniază John Fisher, directorul ONG-ului Human Rights Watch la Geneva.

Rusia a respins mereu acuzaţiile la adresa sa drept un amestec în afacerile interne ruse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.