Aleksei Navalnîi ACUZĂ: Putin se află în spatele tentativei de otrăvire. Misiunea mea acum este să rămân curajos

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 01-10-2020

Actualizat: 01-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a declarat pentru săptămânalul german Der Spiegel că preşedintele Vladimir Putin s-a aflat în spatele tentativei de otrăvire şi a subliniat că nu se teme, transmite Reuters.

În luna august, Navalnîi a fost transportat cu avionul din Rusia la Berlin după ce s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern. El a fost tratat în spitalul berlinez Charite pentru ceea ce Germania afirmă că a fost o otrăvire cu un agent toxic cu potenţial letal. În cursul lunii septembrie a fost externat, conform Agerpres.

Citește și: Jandarmeria București s-a SUCIT: S-a INTRAT în sala de depozitare a voturilor de la Sectorul 1, dar NU era treaba jandarmilor să păzească

''Susţin că Putin se află în spatele infracţiunii şi nu am nicio altă versiune despre ceea ce s-a întâmplat'', a declarat Aleksei Navalnîi pentru săptămânalul german, care va publica interviul integral în cursul zilei de joi.

Occidentul a cerut explicaţii din partea Kremlinului, care a negat orice implicare în acest incident şi a afirmat că trebuie întâi să vadă dovada unei infracţiuni.

''Nu simţi nicio durere, dar ştii că mori'', a spus Navalnîi referitor la momentul în care agentul toxic a început să-şi facă efectul asupra sa. El a adăugat că va reveni în Rusia: ''Misiunea mea acum este să rămân curajos. Şi nu mi-e frică de nimic!''.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri