ALERGÂND DUPĂ FATA MORGANA, ”AMERICANII” DIN MAHALA CREDEAU CĂ-ȘI ÎNFRUNTĂ DESTINUL...Opinie

Revin la istoria destinului de martir al Zamfirei Zahariciuc din Mahala. Să fi stat ziua întreagă, din zori până-n miez de noapte, că tot nu mă săturam de vorbă, impresionată îndeosebi de dezvăluirile fiicei ei, Vera, care îi veghează bătrânețea și povara amintirilor. De câteva ori mi-am luat rămas bun, întorcându-mă din prag atrasă de istoria fotografiilor păstrate ca relicve ale familiei. Poate pentru că a văzut și a trăit mult amar printre străini (s-a născut și a copilărit în Siberia, cei mai frumoși ani ai maturității i-a trăit departe de cuibul natal, muncind în Italia), Vera păstrează cu mare grijă vechi fotografii, din care o privesc oameni apropiați și mai îndepărtați - neamuri, vecini... Fiecare își are istoria sa, ascunde o taină, cele mai multe fiind marcate de prea puțină fericire, mai curând de nenoroc. Așa este, bunăoară, și această imagine, pe care, împreună cu Vera, am numit-o ”Americanii din Mahala”. Încă din zorii stăpânirii austriece, românii din Bucovina au fost supuși la grele încercări. Sărăcia, asuprirea habsburgică îi mâna spre lumea nouă de peste Atlantic, ce trăia în imaginația lor ca pământ al făgăduințelor. Înainte de primul război mondial, primii emigranți din Bucovina erau țărani neștiutori de carte, însă harnici și dârji, cu mare voință de viață bună. Nu erau niște aventurieri sau căutători de peripeții romantice, ci gospodari obsedați de visul să adune bani pentru a-și cumpăra pământ și a trăi omenește acasă. Prea puternic erau legați de baștină, de biserică, de limbă și neam, ca să rămână acolo în depărtata străinătate. Elocvent mi se pare acest mic fragment din romanul ”La răspântia Boianului”, care deși e o scriere artistică, ilustrează realitatea acelor timpuri. Mihai, un tânăr îndrăgostit de o fată săracă, este decis să nu renunțe la ea. ”M-oi duce în America pe câțiva ani și mi-oi câștiga bani pentru pământ”, se îndârjește flăcăul împotriva tatălui său. Părintele încearcă să-i limpezească mințile: ”Acolo cum ajungi îți ies înainte câinii cu colaci în coadă! Lasă-mă cu America asta! Vasile Hauca a umblat ani la rând pe coate pe sub pământ. A cumpărat cu chiu cu vai cinci fălci, dar s-a întors flăcău bătrân și nimănui nu-i trebuie, măcar că are pământ. America, măi băiete, te înstrăinează și te îmbătrânește! Dacă vrei să-ți scuipi viața de viu, du-te acolo”. Asta e literatură, dar, nu putem nega că e și cruda realitate. Așa s-a întâmplat și cu unul din fotografia celor trei ”americani”. Din câte știe Vera, cel din dreapta este Vasile Jauca, fratele lui Ion Isac, tatăl Zamfieri Zahariciuc și bunicul Verei. E frate numai după mamă, recăsătorită după moartea primului soț. Nu numai legătura de sânge a făcut-o pe Vera să păstreze fotografia și să-și amintească de acest unchi, ci soarta lui tragică. Avea șase fete, trebuia să le pregătească ceva zestre. Și ce era mai de preț în acele timpuri decât pământul? Cum avea să împartă palma de pământ la șase! Și-a luat lumea în cap și dus a fost pentru totdeauna. Pănă la Mahala a ajuns vestea că a căzut de la etajul doi, după o încăierare scandaloasă, ghinionul făcând să nimerească direct într-o fântână. Bărbatul din mijloc e unul Cocoș din cătunul Prut. El a rezistat încercărilor, și-a luat în îndepărtata străinătate soția și copiii. Despre cel din stânga Vera nu știe cine poate fi, dar presupune că tot e de prin părțile noastre. Maria Toacă, Cernauti