Alertă alimentară - Mega Image retrage un produs de pe piaţă. Suspiciune de contaminare cu Ecoli

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-05-2018

Actualizat: 18-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Retailerul Mega Image retrage de pe piaţă un sortiment de brânză franţuzească în urma unei informări primite de la furnizorul produsului cu privire la o suspiciune de contaminare cu Escherichia Coli O26, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

"Punctul Naţional de Contact RASFF România a fost notificat de către Punctul European de Contact RASFF asupra unei retrageri iniţiată de compania Mega Image pentru sortimentul de brânză Reblochon de Savoie au lait cru 450g. Retragerea produsului a fost iniţiată în urma unei informări primite de la furnizorul Societe Fromagerie Chabert despre existenţa unui suspiciuni de contaminare cu Escherichia Coli O26 a produsului", precizează autoritatea sanitară veterinară, citată de Agerpres.

Loturile suspecte sunt cele a căror serie de identificare începe cu 8CR.

ANSVSA colaborează cu Mega Image România în acţiunea de retragere a loturilor de produse suspicionate de pe piaţă, urmărind modul de retragere de la comercializare precum şi alte acţiuni pe care compania le întreprinde, cum ar fi informarea consumatorilor.

Scandal la o casă de pariuri din București - Agenți acuzați de exces de forță. Reacția Poliției Capitalei


Magazinele în care a fost distribuit acest produs sunt Mega Image Ion Mihalache, Mega Image Cobălcescu, Mega Image Băneasa, Mega Image Tomis Constanta.

În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu procedurile ANSVSA, Mega Image România a transmis Autorităţii anunţul privind retragerea tipului de produs suspicionat, care conţine detalii şi recomandări pentru consumatori.

Consumatorii care au achiziţionat acest produs trebuie ca, în măsura în care este posibil, să-l returneze însoţit de un bon fiscal în magazinul din care a fost achiziţionat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri