Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ Avionul Boeing prăbușit în Afganistan a fost DOBORÂT de talibani: Aeronava aparține SUA

boeing.com
BOEING 737-800 NG

Avionul care s-a prăbuşit luni în estul Afganistanului într-o zonă controlată de talibani aparţine forţelor americane, afirmă insurgenţii, Ministerul Apărării afgan negând că este vorba de o aeronavă afgană.

"Un avion special al ocupanţilor americani s-a prăbuşit... în provincia Ghazni", a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabiullah Mudjahid într-un comunicat, adăugând că toţi membrii echipajului au murit, relatează AFP.

Citește și: Moise Guran, funcție-cheie în USR-PLUS! Alianța se transformă într-un singur partid

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării afgan, Rohullah Ahmadzai, a declarat pentru agenţia franceză de presă că aparatul nu aparţinea forţelor afgane.

Forţele americane din Kabul, contactate de AFP, nu au oferit comentarii, informează agerpres.ro.

Citește și: Ludovic Orban continuă curățenia! L-a executat pe omul numit de Viorica Dăncilă

Informaţii contradictorii despre acest accident au circulat luni, unii întrebându-se dacă acesta chiar a avut loc, potrivit dpa.

Reprezentanţi ai autorităţilor locale au declarat iniţial că un avion Boeing aparţinând Ariana Afghan Airlines s-a prăbuşit în zona Sado Khel a districtului Deh Yak din provincia Ghazni, luni, în jurul orei locale 13:10. Unii oficiali au spus că s-ar putea să fi fost un avion militar sau un avion mic privat. Zona presupusului accident este controlată de talibani.

Citește și: Clădirile istorice emblemă ale Bucureștiului devin o țintă pentru investitorii imobiliari

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Ali Sena Saed, a declarat că ministerul nu a înregistrat niciun accident civil de avion. Nici Autoritatea aviaţiei civile nu a putut confirma un accident de avion, iar compania Ariana Airlines a negat, la rândul său, că o aeronavă a sa s-ar fi prăbuşit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.