BMW recheamă sute de mii de vehicule în service după ce zeci de mașini au luat foc

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-08-2018

Actualizat: 09-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.stirileprotv.ro

Vești proaste pentru sute de mii de posesori de BMW.

BMW recheamă 324.000 de vehcule diesel în Europa, pentru remedierea unei deficienţe tehnice care a provocat aprinderea unor motoare în Coreea de Sud, potrivit publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citată de Reuters.

O defecţiune a modulului de recirculare a gazelor de eşapament a făcut ca 27 de motoare să ia foc în acest an, în Coreea de Sud. Compania a rechemat 106.000 de vehicule în Coreea de Sud şi a cerut scuze clienţilor, scrie News.ro.

BMW extinde acum rechemarea în Europa, 96.300 de vehicule fiind afectate de această măsură în Germania. Modulul respectiv va fi înlocuit dacă se va constata că este defect, potrivit BMW.

Citește și: Ministrul Cercetării, replică EXPLOZIVĂ pentru Klaus Iohannis după ce șeful statului a criticat domeniul cercetării: 'Iohannis dezinformează'

Reprezentanţii BMW nu au fost disponibili pentru comentarii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri