Participantă la un turneu în Turcia, unguroaica Panna Udvardy, numărul 95 mondial, a fost ţinta unor mesaje extrem de ameninţătoare. Familia ei a trebuit să fie plasată sub protecţie.
„Am primit mai multe mesaje foarte îngrijorătoare pe WhatsApp, de la un număr necunoscut, pe telefonul meu personal. Persoana respectivă mi-a spus că, dacă nu pierd meciul de astăzi, va face rău membrilor familiei mele. Mi s-a spus că se ştie unde locuieşte familia mea. Mi-au trimis chiar şi fotografii ale celor dragi şi o fotografie cu o armă. Este cu adevărat îngrozitor să primeşti astfel de mesaje”, a mărturisit ea.
Jucătoarea în vârstă de 27 de ani, angajată într-un turneu la Antalya, şi-a avertizat rudele şi responsabilii WTA, care au contactat consulatul general al Ungariei în Turcia. „Au trimis trei poliţişti la meciul meu. Poliţia s-a deplasat şi la domiciliul părinţilor şi al bunicii mele”, a explicat Udvardy, care a depus plângere.
„Mi s-a spus că şi alte jucătoare au primit recent ameninţări similare. Este posibil ca informaţii personale să fi fost divulgate din baza de date a WTA, ceea ce face în prezent obiectul unei anchete. Nicio jucătoare nu ar trebui să fie nevoită să suporte o astfel de situaţie”, a spus ea.





























Comentează