Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Bursa de Valori București, date îngrijorătoare pe fondul scandalului privind Pilonul II de pensii

BVB

Datele publicate de Bursa de Valori București arată că valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a scăzut cu 16%, săptămâna trecută, faţă de perioada precedentă, la 119,79 milioane de lei, pe fondul scandalului privind Pilonul II de pensii, informează Mediafax.

Încă de la începutul săptămânii, Bursa de Valori București a înregistrat scăderi, închizând ședința de tranzacționare de vineri în același trend, înregistrând o scădere de 16% a tranzacțiilor cu acțiuni.

Vineri, indicele BET a înregistrat o scădere de -0,02%, indicele BET-TR a închis în scădere cu -0,01% și BET-FI înregistra o scădere de -0,16%, din cauza principalelor acțiuni listate care au scăzut puternic, pe fondul scandalului privind Pilonul II de pensii.

În perioada 21 - 25 mai 2018 s-au realizat 10.442 tranzacţii cu 87,494 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor listate a fost de 166,75 miliarde de lei.

ULTIMA ORĂ - Alexandru Jula, cântărețul preferat al lui Ceaușescu, dus de urgență la spital

Companiile cu cele mai tranzacționate acțiuni de pe piața principală au fost: Banca Transilvania cu 41,6 milioane de lei, BRD cu 17,43 de milioane de lei și Romgaz cu 14,66 milioane de lei.

În anul 2018 au avut loc 99 de şedinţe de tranzacţionare, realizându-se un număr de 241.574 de tranzacţii pe piaţa reglementată, cu o valoare medie zilnică de 49,43 milioane de lei. Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a depăşit 4,89 miliarde de lei în acest an.

Vineri Bursa de Valori a închis în scădere ședința de tranzacționare la toți indicia principali.

Un studiu al Asociației Pensiilor Administrate Privat din România - APAPR - arată că fondurile de pensii sunt principalul investitor instituțional din România, argumentând că 92% din activele de circa 9 miliarde de euro ale Pilonului II sunt investite în economia românească.

Mai mult, Pilonul II deține în prezent circa 7% din datoria publică a României, iar la Bursa de Valori București fondurile de Pilon II au o expunere de circa 1,9 miliarde de euro (20% din acțiunile liber tranzacționate), asigurând circa 15% din lichiditate.

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca „prioritate legislativă”, un „proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II)”, cu precizarea că în perioada 1 iulie - 31 decembrie contribuțiile aferente acestuia vor fi suspendate. Contribuțiile CAS (respectiv contribuțiile de asigurări sociale aferente pensiei) „sunt încasate integral la buget”, cu „suspendarea contribuțiilor în perioada 1.07 - 31.12.2018”. În prezent, din sumele CAS pentru Pilonul I (sistemul pensiilor administrate de stat) se direcționează automat 3,7% către Pilonul II.

Președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că textul apărut ca referire la Pilonul II de Pensii nu reprezintă o propunere legislativă a CNSP, ci este doar o variantă internă care nu trebuie preluată în programul legislativ.

Ultimele referiri la Pilonil II de pensii au stârnit o serie de controverse, pentru că neoficial s-a spus că acest sistem ori va fi „desființat”, ori ar urma să nu mai primească - de la Pilonul I - contribuțiile stabilite prin lege. Aceste contribuții au scăzut de la 5,1% în 2017 la 3,7% în 2018, în condițiile în care pentru 2018 erau prevăzute să crească la 6%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.