Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Călin Popescu Tăriceanu, scrisoare explozivă către liderii din ALDE european după rezoluția adoptată de PE

Tariceanu

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a trimis pe 18 noiembrie o scrisoare către liderii din ALDE european, în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de conţinutul rezoluţiei adoptate de Parlamentul European.

„Pentru noi, liberalii români reuniți în PNL din 1990 până în 2014 și în ALDE român începând cu 2014, a fost o sursă constantă de mândrie faptul că suntem membri ai familiei politice europene a liberalilor și democraților. Singurul motiv pentru prezența noastră ca membri ALDE, înainte și după 2014, a fost nevoia de a împărtăși cu politicieni care au convingeri liberale, din alte state europene, eforturile noastre pentru o Uniune Europeană mai liberală și mai puțin birocratică”, continuă Tăriceanu.

Liderul ALDE își exprimă regretul că membrii familiei politice europene din care face parte nu s-au consultat cu colegii români înainte să își formeze un punct de vedere cu privire la Rezoluția cu privire la statul de drept din România.

„Regretăm profund că grupul ALDE nu s-a consultat cu noi înainte să adopte poziția legată de Rezoluția Parlamentului European din 13 noiembrie privind statul de drept din România. Această Rezoluție este bazată, aproape exclusiv, pe informații partizane oferite de partide interesate de acest lucru, mai precis este bazată pe „comunicări”, „schimb de viziuni”, „opinii”, „rapoarte”, „dezbateri privind amenințări la adresa statului de drept din România” și „proteste de masă”. Chiar dacă Rezoluția spune că „UE funcționează în baza prezumției de încredere reciprocă privind faptul că statele membre acționează în conformitate cu regulile democratice, domnia legii și drepturile fundamentale”, această prezumție lipsește din textul documentului. Nici măcar o singură poziție a ramurilor executive, legislative sau judiciare din România nu este menționată. Rezoluția este afectată, în întregime, de o neîncredere profundă în autoritățile române și de o prezumție de vinovăție cu privire la toți oficialii români”, a scris Tăriceanu.

Olguța Vasilescu NU mai face parte din Guvern, după anunțul lui Iohannis - Cum vrea să o salveze Codrin Ștefănescu

Șeful Senatului a adăugat că prin Rezoluția PE s-a pus în scenă o acuzare publică a României după modelul folosit de procuratură.

„Ca liberali, sunt profund îngrijorați să vedem că grupul ALDE și Parlamentul European au pus în scenă o practică de acuzare publică care pentru noi, românii, reprezintă o reminiscență a trecutului totalitar. Nimic nu este mai departe de liberalism și de tradiția politică europeană decât angajarea unui for reprezentativ într-o acțiune pe modelul procuratorii împotriva unora dintre statele membru. Ne-am obișnuit cu faptul că Comisia Europeană tratează unele state membre ca fiind vinovate, dar suntem neplăcuți surprinși să vedem că Parlamentul European urmează aceeași procedură și că subminează încrederea reciprocă între cetățenii tuturor statelor membre”, le-a transmis Tăriceanu celor din ALDE.

Acesta și-a încheiat scrisoarea prin speranța că europarlamentarii liberali vor fi pe viitor mai echilibrați.

„Totuși, apreciem faptul că unii membri ai grupului ALDE au votat împotriva Rezoluției și sperăm că echilibrul și gândirea critică a acestora vor deveni regula de urmat pentru toți europarlamentarii din partidele liberale”, a conchis Tăriceanu.

*

Dear Collegues,
It is with a significant amount of disappointment that I am writing this letter to the ALDE group in the European Parliament.
For us, Romanian Liberals  assembled in the National Liberal Party from 1990 to 2014 and in the ALDE RO since 2014  it was a constant source of pride to be members of the European political family of the Liberals and Democrats. The only reason for our membership in ALDE, before and after 2014, was the need to share with like-minded politicians from various European countries our Liberal convictions and to contribute to the best of our abilities to a less bureaucratic and a more liberal make up of the European Union.
We deeply regret that the ALDE group did not consult with us in any institutional form when adopting its position on The European Parliament Resolution on the Rule of Law in Romania of the 13th of November 2018. The said Resolution is based almost exclusively on biased accounts of the matter under review, provided by interested parties, more precisely on "communications”, "exchanges of view", "opinions”, "reports”, "debates on threats to the rule of law in Romania" and "repeated mass protests”. Even if the Resolution states that "the EU operates on the basis of the presumption of mutual trust that Member States act in conformity with democracy, the rule of law and fundamental rights", such presumption is completely absent from the text of the document. Not a single position of the Executive, Legislative or Judicial branches of the Romanian Government is ever mentioned. The Resolution in its entirety is rooted in a profound distrust in the Romanian authorities and in a presumption of guilt with regard to all Romanian officials.
As Liberals, we are seriously concerned to see the ALDE group and the European Parliament at large staging a public accusatory practice that for us Romanians is reminiscent of the totalitarian past. Nothing is less liberal and more alien to the European political tradition than a representative Assembly engaged in prosecutorial performances against some of its members. We are already accustomed to the European Commission treating some Member States as offenders, but we are unpleasantly surprised to see the European Parliament following this kind of dividing procedures and undermining the mutual trust that it has the duty to establish between the citizens of all the countries it represents.
We do however appreciate that some of the members of the ALDE group voted against the Resolution, and hope that their balanced and critical reasoning will become in the future the norm of behavior for all Liberal member parties and individual MEPs.
Sincerely yours,
Calin Popescu-Tariceanu Bucharest,18.11.2018
President of ALDE Ro
President of the Romanian Senate

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.