Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ Camera Deputaților a respins moțiunea simplă la adresa ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă

adevarul.ro
danut andrusca

Camera Deputaților a respins, miercuri, moțiunea simplă depusă de parlamentarii PNL și intitulată „Dănuț Andrușcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!”, scrie Mediafax.

În favoarea moțiunii simple au votat 103 deputați, 146 au votat ”împotrivă”, 19 s-au abținut, iar opt nu și-au exprimat opțiunea.

În cadrul dezbaterilor din plenul de luni, ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, a declarat că majorarea salariilor din sectorul bugetar a avut „rol de locomotivă pentru întreaga economie”.

„În primele șase luni ale anului 2018, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind în prezent de 2.636 lei. Principalele domenii de activitate în care a crescut salariul mediu net sunt extracția minereurilor metalifere, sănătate și asistență socială, cercetare-dezvoltare, silvicultură și exploatații forestiere, construcții, transport pe apă, administrație publică și apărare, învățământ. Creșterea salariilor în sectorul bugetar a avut rol de locomotivă pentru întreaga economie, astfel și mediul privat a început să se apropie de ritmul de creștere a salariilor din sectorul bugetar cu efecte pozitive certe pentru nivelul de trai al populației”, a afirmat Dănuț Andrușcă.

Potrivit acestuia, în România se înregistrează cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani.

„Numărul mediu de salariați, conform INS, a fost de 4,9 milioane persoane în primele șase luni ale anului 2018, fiind la maximul ultimilor 20 de ani. În primul semestru al anului 2018 s-au creat 90.000 de locuri de muncă și dinamica pozitivă se menține”, a spus ministrul.

Andrușcă a mai declarat, la dezbaterile din Camera Deputaților, că nu intră în atribuțiile sale „controlul inflației”.

De asemenea, ministrul Economiei a adăugat că cei 67 de semnatari ai textului ar trebui să își dea demisia pentru că sunt fie „plagiatori și farisei”, fie „incompetenți”.

Cu toate că liberalii au fost cei care au depus moțiunea simplă împotriva lui Andrușcă, acesta a fost criticat de un coleg de partid, respectiv de Laurențiu Nistor, deputat PSD, care i-a reproșat ministrului Economiei, în timpul dezbaterilor, că nu i-a dat afară din minister pe „toți peneliștii care vă trag în jos”.

Laurențiu Nistor a afirmat că Opoziția are dreptate când acuză angajări politice la ministere.

„Vorbiți cu nonșalanță despre angajările politice? Da, aveți dreptate. Și aici, domnule ministru, vă critic eu. Nu ați reușit să îi dați afară pe toți peneliștii care v-au tras în jos și vă trag în jos”, i-a spus Nistor lui Andrușcă.

Citește și: S-a aflat - Meniul TERIBIL de care are parte Elena Udrea în închisoarea din Costa Rica

Social-democratul, care conduce filiala PSD Hunedoara, a adăugat că în județul său toate deconcentratele „sunt pline de pedeliști, peneliști”.

„Toate ministerele, eșalonul doi și trei, deconcentratele din județ, sunt pline de pedeliști, peneliști”, i-a mai transmis Nistor lui Andrușcă.

Ministrul Economiei, prezent la dezbatere, nu i-a răspuns colegului său de partid.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.