Alerta Cod Galben si Cod Portocaliu: Vin ploile si ninsorile in mai multe judete.

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 20-11-2015

Actualizat: 20-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

In intervalul 21 noiembrie, ora 02 si 22 noiembrie, ora 12 ANM a emis o avertizare Cod Garlben si una Cod Portocaliu privind ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zonele montane şi submontane.

COD GALBEN

În intervalul menţionat, va ploua în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp. În noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 noiembrie), în Munţii Apuseni şi grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, dar şi la înălţimi de peste 1800 m în celelalte masive, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii mixte sunt posibile duminică (22 noiembrie) şi în zonele de deal din vestul şi nordul teritoriului.

Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55...60 km/h. La munte, cu precădere în zona înaltă va sufla tare, cu peste 90...100 km/h, trecător viscolind ninsoarea.

COD PORTOCALIU

INTERVALUL 21 NOIEMBRIE, ORA 09 – 22 NOIEMBRIE, ORA 09

Pe parcursul zilei de sâmbătă (21 noiembrie) şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 noiembrie) în judeţul Maramureş, precum şi în zonele de munte ale judeţelor Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj şi Sălaj se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi local 50 l/mp şi izolat 70 l/mp.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri