Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, joi, proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale şi de procedură penală, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală, pus în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei (MJ), nu prevede o limită minimă a prejudiciului pentru infracţiunea de abuz în serviciu.Iohannis intervine în scandalul SIPA: 'Ciorbe reîncălzite'/ Mesaj pentru Tudorel Toader
Potrivit proiectului publicat pe site-ul MJ, alineatul (1) al articolului 297 din Codul penal prevede că "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".
Textul este pus astfel în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale, sintagma actuală "îndeplineşte în mod defectuos" fiind înlocuită cu "îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului", restul prevederilor rămânând nemodificate.