O amplă intervenție a jandarmilor și polițiștilor are loc în această dimineață la Hotel Pleiada din Iași, după ce unitatea de cazare a primit o amenințare cu bombă prin email. Autoritățile au instituit măsuri de securitate sporite în zonă, iar activitatea hotelului a fost suspendată, în timp ce forțele specializate verifică situația.
Potrivit primelor informații, amenințarea a fost transmisă electronic și face referire la existența unui dispozitiv exploziv improvizat, cu „putere semnificativă”, care ar fi amplasat în incinta hotelului. Expeditorul susține că mecanismul poate fi declanșat de la distanță și avertizează că orice tentativă de localizare sau scanare ar putea provoca detonarea imediată. Mesajul indică și un așa-numit „termen de expirare” de 48 de ore.
Mesajul de amenințare a fost redat integral autorităților și are următorul conținut, potrivit ziaruldeiasi.ro: „În cadrul unuia dintre hotelurile dumneavoastră din lasi, am plasat un dispozitiv exploziv improvisat de putere semnificativă. Acesta este activ şi va fi detonat. Mecanism: activare prin intermediul unui dispozitiv mobil. Orice tentativă de localizare sau dezactivare prin scanare poate declanşa detonarea imediată. Aceasta nu este o cerere de bani. Este o demonstrație. Vă vom urmări răspunsul. Vrem să vedem panică. Vrem să vedem evacuarea completă a oaspeţilor şi a personalului. Vrem să vedem poliţia şi unitățile speciale încercuind clădirea. Fiecare minut de întârziere vă aduce mai aproape de momentul în care veți privi la ştiri la ruinele stabilimentului dumneavoastră”.
Expeditorul emailului mai precizează că nu poate fi contactat pe adresa de pe care a transmis amenințarea și lansează avertismente explicite, susținând că, în cazul în care hotelul nu va fi evacuat complet, clădirea va fi „redusă la praf și amintiri”.
La fața locului intervin echipe specializate ale Poliției și Jandarmeriei, care aplică procedurile standard pentru astfel de situații, în timp ce ancheta este în desfășurare pentru identificarea autorului amenințării și evaluarea credibilității acesteia.






























Comentează