Alerta de securitate de pe aeroportul din Frankfurt ar fi fost provocată de o neînţelegere

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 31-08-2016

Actualizat: 31-08-2016

Article thumbnail

Sursă foto: dailymail.co.uk

Poliţia germană a afirmat că o neînţelegere ar fi condus la o încălcare a securităţii care a determinat evacuarea terminalului 1 al aeroportului internaţional din Frankfurt, provocând miercuri întârzieri şi anulări ale zborurilor pe cel de-al patrulea aeroport ca mărime din Europa, relatează Reuters. Poliţia a interogat o femeie suspectă care a intrat în zona plecări a aeroportului fără să fi trecut prin controlul de securitate, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei federale.

'Pe baza constatărilor iniţiale în urma interogatoriului, se pare că acest lucru a fost pur şi simplu un accident', a afirmat purtătoarea de cuvânt, fără a oferi alte detalii. De asemenea, ea a declarat că poliţia nu a găsit niciun obiect suspect în zona plecări după evacuarea terminalului. Fraport, compania care operează aeroportul din Frankfurt, a precizat că operaţiunile pe terminal s-au reluat la ora 12:30 (10:30 GMT) după o întrerupere care a durat aproape două ore. Ca măsură de precauţie, toţii pasageri au fost evacuaţi şi au trebuit să treacă, din nou, prin controalele de securitate, anunţă Agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri