ALERTĂ de securitate: Un hacker a spart email-ul şefului CIA

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 20-10-2015

Actualizat: 20-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un hacker care se prezintă a fi un adolescent american afirmă că ar fi spart căsuţa poştală personală a directorului CIA, John Brennan, şi ar fi accesat informaţii sensibile, potrivit cotidianului New York Post, citat marţi de AFP. 

Descriindu-se drept liceean, piratul informatic a asigurat ziarul că a descoperit documente sensibile printre mesajele personale ale directorului Agenţiei americane de informaţii, printre ele figurând un dosar de 47 de pagini clasificat Top-secret, completat de şeful CIA în cursul procesului de verificare a antecedentelor sale pentru a fi autorizat să acceadă la informaţii sensibile. 

Pe un cont Twitter, un internaut care afirmă că ar fi acest pirat a postat online capturi de pe un ecran care arată documente părând a conţine informaţii oficiale sensibile, care au fost însă mascate.

Vezi şi: 'DNA şi FBI au comis o greşeală de mari proporţii, cu consecinţe istorice'

Hacker-ul asigură că a comis atacul în semn de protest împotriva politicii externe americane şi în sprijinul palestinienilor, scriind 'FreePalestine, FreeGaza' în mesajul lui. 

În plus faţă de contul personal al lui John Brennan, piratul informatic afirmă că l-a luat drept ţintă şi pe ministrul american al securităţii interne, Jeh Johnson, reuşind să-i asculte mesajele vocale înregistrate de pe mobil. 

'Cunoaştem articolul din presă, totuşi nu facem vreodată comentarii despre securitatea personală a ministrului', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Securităţii Interne. 

CIA a indicat ziarului New York Post că 'a adus problema la cunoştinţa autorităţilor pertinente'. 

FBI şi serviciile secrete anchetează cazul, potrivit CNN. Piratul informatic a declarat că i-a telefonat el însuşi şefului comunităţii americane de informaţii şi i-a comunicat numărul său de asigurare socială, probându-i astfel că are acces la această informaţie personală. 'El a aşteptat puţin, iar apoi a închis', a declarat hacker-ul pentru New York Post. 

În luna iulie, guvernul american a dezvăluit că date personale a 21,5 milioane de persoane, care făcuseră obiectul unei verificări a antecedentelor lor, fuseseră piratate, informează Agerpres.

Vezi şi: Arma minune cu care i-au speriat rușii pe jihadiști

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri