Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ din partea serviciilor secrete germane, în privința ISIS

enational.ro
informatori servicii umbra negocieri

Un număr de 17 jihadişti ai organizaţiei Stat Islamic (SI) s-au dat drept refugiaţi pentru a intra în Europa, însă cei mai mulţi dintre ei au murit de atunci sau se află în închisoare, a declarat sâmbătă şeful serviciului de informaţii interne german (BfV), Hans-Georg Maassen, într-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), relatează AFP.

Există "dovezi concrete" potrivit cărora 17 persoane care acţionau la ordinele SI au călătorit dându-se drept refugiaţi care fugeau de conflictele din Siria şi Irak, a declarat Hans-Georg Maassen, precizând că cei mai mulţi dintre aceştia sunt deja morţi, între care doi kamikaze din atentatele din 13 noiembrie din Franţa, sau se află în închisoare.

Citește și: SURSE - Dragnea către liderii PSD: ne jucăm LIBERTATEA la alegerile parlamentare

Citește și: SURSE - FALSA demisie a lui Gabriel Oprea: ne-a trimis după FENTĂ

Citește și: VIDEO - Regina Elisabeta, primul discurs public după Brexit: mesajul pentru întreaga lume

Citește și: Elena Udrea a EXPLODAT la adresa lui Iohannis: atac fără precent

Citește și: Germania detonează BOMBA după Brexit: nemții vor schimbări RADICALE

Citește și: Olguța Vasilescu aplică o lovitură GREA procurorilor DNA

Citește și: PREMIERĂ în justiția din România: toți angajații au de acum o ȘANSĂ

"Este vorba mai mult despre o demonstraţie de forţă din partea SI", a spus el, pentru că organizaţia nu are nevoie să împrumute rutele de migranţi pentru a intra în Europa.

"Este un semnal politic de forţă", a spus Maassen, reafirmând că Germania ar putea fi ţinta unui atac la fel ca cele comise pe aeroportul internaţional din Istanbul, sau cele din Bruxelles şi Paris.

Peste 320 de încercări de contacte între islamişti şi migranţi au fost înregistrate până în prezent de serviciile de informaţii germane, a dezvăluit şeful BfV. De asemenea, refugiaţi au frecventat deja moschei unde sunt predicate idei radicale, a mai spus Hans-Georg Maassen în interviu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.