S-a dat alerta în justiție, în plină criză economică. Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, marţi, că preocuparea instituţiei pe care o conduce este de a nu se ajunge la disponibilizări de personal, pentru că în sistemul de Justiţie există "scheme de personal insuficiente", scrie Agerpres.
"Preocuparea noastră este să nu ajungem la disponibilizări de personal, pentru că în sistemul de Justiţie există scheme de personal care sunt insuficiente şi se fac eforturi pentru a fi completate. Există un volum foarte mare de muncă, astfel încât preocuparea noastră esenţială este să nu se ajungă acolo", a afirmat Marinescu, marţi, la Parlament.
În contextul adoptării Ordonanţei de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, Marinescu a menţionat că a avut o întâlnire cu reprezentanţii Sindicatului grefierilor.
"I-am asigurat de preocuparea Ministerului Justiţiei de respectarea statutului lor. Lucrăm cu reprezentanţii lor pentru finalizarea noul Statut al grefierilor. Avem încredere că tocmai pentru depăşirea unei perioade dificile pentru ţara noastră va exista o deplină stabilitate. Există ordonanţa adoptată de Guvernul României şi consecinţele sunt cele care decurg din ea. Suntem pentru dialog. (...) Ministerul Justiţiei este preocupat foarte mult de asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea activităţii în instanţe. În acest sens, am purtat un dialog şi cu reprezentanţii mediului judiciar. Avem în programul de guvernare intenţia de a asigura stabilitatea în ceea ce priveşte infrastructura şi reforma legislativă pentru a reuşi (...) să reducem numărul de cauze, încărcătura pe judecători şi grefieri şi astfel să le sprijinim activitatea. Avem proiecte de digitalizare, astfel că toate acestea cumulate sunt convins că vor aduce un sprijin real", a spus Marinescu.
Potrivit ministrului, "consecinţele acestei Ordonanţe de urgenţă sunt dificile pentru toţi cetăţenii care sunt vizaţi de această situaţie".
"Le împărtăşesc preocupările şi facem toate eforturile care ţin de Ministerul Justiţiei pentru ca stabilitatea să fie asigurată. Am purtat şi purtăm în continuare discuţii, sunt foarte multe componente, gradul de încărcătură care suprasolicită grefierii, foarte multe lucruri pe care le discutăm şi pentru care găsim soluţii", a adăugat Marinescu.
Dintre cheltuielile care vor fi reduse la Ministerul Justiţiei, Marinescu a enumerat: bunurile şi serviciile, cheltuieli materiale.
Întrebat dacă a încasat sporuri până în prezent, Marinescu a spus: "Toate drepturile salariale încasate sunt în conformitate cu dispoziţiile legale. Dacă este o reducere, va fi pentru toată lumea".
Comentează