DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ Grecia amenință cu NOI RESTRICȚII: Guvernul va proteja majoritatea de cei neglijenți

Organizatia Elena de Turism
Galaxidi Grecia turism

Grecia se pregătește să introducă noi restricții pentru turiștii care vin din țările cu număr mare de cazuri de coronavirus. Autorităţile din Grecia au exprimat îngrijorare privind creşterea numărului cazurilor de coronavirus, în principal în rândul turiştilor străini, semnalând că ar putea impune noi restricţii antiepidemice, conform Mediafax.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Poliția a luat evazioniștii cu ASALT - 19 descinderi în Vâlcea

 

"Dintre cele 31.169 de teste efectuate la intrarea în ţară în perioada 1-6 iulie, doar 100 de cazuri au fost depistate pozitive, adică 0,3%", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Greciei, Stelios Petsas, citat de cotidianul Le Figaro.

"Situaţia este sub control, dar principalele probleme provin de la frontierele terestre cu alte ţări din Balcani, unde tendinţa este în creştere şi există un risc major de cazuri importate", a precizat oficialul grec, subliniind că există şi riscuri pe plan intern, întrcât nu se respectă regulile de distanţare.

Guvernul este "determinat să protejeze majoritatea de cei puţini care sunt neglijenţi", a continuat Stelios Petsas, potrivit Associated Press, semnalând că noi restricţii ar putea fi anunţate la începutul săptămânii viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.