ALERTĂ - ÎCCJ va sesiza CCR pentru modificările la Codul de Procedură Penală

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-06-2018

Actualizat: 19-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au întâlnit, marţi, în cadrul Secţiilor Unite, pentru a discuta despre proiectul de modificare a Codului de procedură penală, adoptat luni de Camera Deputaţilor.  Surse judiciare au precizat pentru STIRIPESURSE.RO că judecătorii au decis să sesizeze CCR.

Vezi şi: Medicii trag un semnal de ALARMĂ: Cum se transmite bacteria care poate cauza CANCER la stomac

Luni, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Codului de procedură penală cu 175 voturi "pentru", 78 voturi "împotrivă" şi o abţinere. 

Comisia parlamentară specială pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei a adoptat raport favorabil cu amendamente la acest proiect de lege. 

Potrivit Agerpres, printr-un amendament aprobat s-a stabilit că absenţa nejustificată a avocatului nu poate să atragă consecinţe juridice în privinţa inculpatului. 

Membrii comisiei au admis şi un amendament potrivit căruia în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială.

Vezi şi: Cele mai bune ceaiuri pentru stomac: Tratează durerile, balonarea, constipaţia sau diareea

Conform prevederilor adoptate, măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate dacă există probe sau indicii temeinice că bunurile în cauză au fost obţinute din activităţi infracţionale. Măsurile asigurătorii nu pot depăşi o durată rezonabilă şi vor fi revocate dacă această durată este depăşită sau dacă temeiurile avute în vedere la luarea lor nu mai subzistă. 

Un alt amendament stipulează că, la verificarea în cursul judecăţii, dacă se constată că actele sau probele efectuate sau administrate în cursul cercetării penale sunt lovite de nulitate, acestea sunt eliminate din cauză, indiferent de soluţia pronunţată în cursul verificării prealabile. 

De asemenea, printr-un alt amendament al PSD admis s-a stabilit că recursul în casaţie în favoarea inculpatului poate fi declarat oricând.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri