DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ în capitala Arabiei Saudite: cetățenii s-au temut de o lovitură de stat

arabia saudita harta

Armata saudită a doborât sâmbătă o dronă de jucărie care a zburat peste un cartier din Riad unde se află palatul regal, declanşând alerta în capitală, a informat presa oficială, transmite AFP.

Citește și: Departamentul de Stat al SUA, raport DEVASTATOR pentru România: liderii PSD sunt pe LISTA NEAGRĂ

"La orele 19.50 (16.50 GMT), un post de control din cartierul Khuzama din Riad a reperat o minidronă telecomandată", a precizat agenţia Saudi Press (SPA). 

"Personalul de securitate de la acest punct de control a acţionat conform ordinelor şi instrucţiunilor într-un astfel de caz", a adăugat SPA, lăsând să se înţeleagă dispozitivul a fost doborât. 

Înainte de difuzarea acestei informaţii, pe reţelele sociale au circulat înregistrări video care au arătat tiruri intense în cartierul respectiv, alimentând speculaţiile privind o posibilă tentativă de lovitură de stat. 

Guvernul a respins orice problemă majoră de securitate şi a precizat că a fost deschisă o anchetă asupra acestui incident. 

Autorităţile saudite par să fi ridicat de câteva luni nivelul de securitate în jurul palatului regal, în contextul în care prinţul moştenitor Mohammad bin Salman, zis MBS, a lansat un vast program de reforme economice şi sociale pentru a pregăti ţara pentru perioada de după exploatarea petrolui, cu riscul de a irita mediile religioase conservatoare. 

În octombrie, un bărbat înarmat a ucis două soldaţi de gardă de la intrarea într-unul din palatele familiei regale saudite la Jeddah (vest), înainte de fi împuşcat. 

Pe de altă parte, Arabia Saudită este implicată în conflictul în curs din Yemen. Riadul conduce din martie 2015 o coaliţie militară care intervine în Yemen pentru a ajuta puterea guvernamentală în faţa rebelilor houthi. 

Din noiembrie, aceşti rebeli au tras mai multe rachete în direcţia Arabiei Saudite care, potrivit coaliţiei, au fost interceptate toate, ultimul incident având loc vineri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.