Alertă în construcții! România se află în fața unei crize ca în 2008: Nu știm ce să facem cu oamenii

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 27-09-2025 21:00

Article thumbnail

Sursă foto: jurnalul.ro

Sectorul construcțiilor din România a intrat într-o zonă de turbulență care, din unele unghiuri, amintește de criza din 2008. Investițiile publice sunt revizuite și reduse ca volum, iar piața muncii se subțiază: vin angajați slab pregătiți, cei buni pleacă în Europa de Vest pe salarii de la 4.000 de euro în sus. Radiografia a fost făcută vineri, la Sibiu, de Cristian Erbașu, CEO Construcții Erbașu, și Mircea Bulboacă, CEO Grup Con-A, potrivit publicației locale Turnul Sfatului.

Cei doi au vorbit la Conferința „Construcții & Capital – Dezvoltare în vremuri de schimbare”, organizată de Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Sibiu, la Hilton Sibiu, eveniment la care au participat sute de reprezentanți ai companiilor de profil și ai industriilor conexe. Atmosfera de sală plină a contrastat cu mesajul sumbru: după o perioadă excelentă, piața a frânat brusc.

Contracte anulate, facturi amânate

„Pe termen scurt traversăm o perioadă pentru care firmele românești nu cred că au fost pregătite”, a spus Cristian Erbașu. „În piață erau foarte multe contracte, multe semnate sau aproape semnate, pe care nu se aștepta nimeni să le vadă anulate ori întârziate. De vreo un an și jumătate lucrurile șchioapătă: facturile se amână, procesul de facturare durează tot mai mult.”

El a acuzat birocrația folosită ca „metodă parșivă” de a pune frână antreprenorilor atunci când finanțarea lipsește. „Birocrația în România este unică. Sub pretextul luptei anticorupție am creat proceduri care, în loc să limpezească piața, o blochează – iar corupția ajunge, paradoxal, protejată”, a punctat CEO-ul Construcții Erbașu.

Iarna vine cu un dublu șoc financiar

Impactul imediat se vede în șantiere și în planurile de casă. „Nu știm ce să facem cu oamenii. Ne-am străduit ani să-i formăm, am adus muncitori din alte țări, s-au întors unii în pandemie, am crescut tineri. Acum, când din cinci lucrări îți rămân trei, e o problemă, mai ales că vine iarna”, a spus Erbașu. „Lovitura e dublă: sunt afectate lucrările în derulare, iar inclusiv proiectele cu finanțare valabilă, prin PNRR, nu scapă de presiune.”

Termenele apasă și ele. „O firmă cu cinci lucrări, dintre care trei prin PNRR și două oprite, cum mai stă liniștită? Trebuie să termine cele trei până în august 2026, în timp ce două sunt cu finanțarea în aer. Consecințele sunt imediate”, a avertizat acesta.

Adaptabilitate dureroasă, fără rețete

Și Mircea Bulboacă vede tabloul în culori reci. „Traversăm o perioadă foarte dificilă. Cuvântul de ordine este adaptabilitatea. Fiecare companie trebuie să-și analizeze atent situația: câte lucrări are afectate, cum își diversifică portofoliul, dacă întreruperea plăților e de durată și ce sprijin se poate obține discutând cu autoritățile contractante”, a spus CEO-ul Grup Con-A.

El a rememorat un episod din 2008, când două lucrări mari s-au oprit în aceeași săptămână și „300 de oameni au rămas în curte”. Soluția atunci a fost accelerarea investițiilor proprii pentru a absorbi șocul. „Situația e grea pentru cei care conduc azi companiile de construcții”, a conchis Bulboacă.

Exod pe 4.000 € și pregătire precară

Pe fondul opririi șantierelor și al întârzierilor prelungite, riscul unui exod de personal crește. Erbașu spune că în Europa de Vest tabloul macroeconomic e net mai bun, șantierele merg, iar salariile atrag. Exemplul Belgia este edificator: specialiști români pleacă pe pachete de la 4.000 de euro în sus, iar înlocuirea lor acasă devine aproape imposibilă.

Calitatea pregătirii amplifică problema. „Partea de pregătire școlară este slabă. Avem angajați care vin foarte slab pregătiți. Avem o problemă și cu pregătirea universitară”, a completat Bulboacă. În acest context, disponibilizările ar fi „cea mai rea” variantă. „Ar costa companiile și societatea – oamenii ar ajunge în șomaj sau ar pleca din țară, exact când România are nevoie de investiții și proiecte blocate trebuie deblocate”, a avertizat el.

Certificare și investiții, altfel recesiune

Una dintre concluziile întâlnirii a vizat certificarea transparentă și competentă a companiilor de construcții, măsură care ar reașeza piața și ar filtra capacitățile reale. În paralel, mesajul comun a fost că investițiile nu pot fi sacrificate fără costuri sistemice.

„Fără investiții, economia nu are cum să-și revină și ajungem în recesiune”, a încheiat Cristian Erbașu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri