Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alertă în Marea Britanie: Coliziune între un elicopter şi un avion uşor - mai multe victime

TWITTER
avion alerta

Un avion uşor şi un elicopter au intrat în coliziune şi s-au prăbuşit în Buckinghamshire, în sud-estul Angliei, a anunţat vineri Air Accidents Investigation Branch (AAIB), organul din cadrul Guvernului însărcinat cu anchetarea accidentelor aeriene în Marea Britanie, iar o operaţiune a serviciilor de intervenţie de urgenţă era în curs, relatează BBC News. Servicii de intervenţie de urgenţă au fost chemate la faţa locului, în apropiere de Waddesdon Manor, lângă Aylesbury, la ora locală 12.08 (14.08, ora Româmniei).

AAIB a anunţat că a trimis o echipă să investigheze. Membri ai unor echipe de salvare au declarat că, la faţa locului, era un număr de victime. Ambele aeronave implicate în coliziune veneau de la un aerodrom de lângă High Wycombe, a anunţat un purtător de cuvânt al Wycombe Air Park. ”Am fost chemaţi telefonic la ora (locală) 12.09 (14.09, ora României), la o coliziune în aer implicând un elicopter şi o aeronavă, în Upper Winchendon, lângă Aylesbury”, a anunţat Serviciul de Ambulanţă South Central.

”Am trimis un număr de resurse la faţa locului, inclusiv o ambulanţă aeriană de la Thames Valley, două echipaje de ambulanţă, doi ofiţeri de ambulanţă i un vehicul de intervenţie rapidă”, a adăugat serviciul.

”Există un număr de victime la faţa locului, însă în acest stadiu este tot ceea ce putem să confirmăm”, a precizat serviciul.

Poliţia din Thames Valley a subliniat că prioritatea este ”salvarea de vieţi”. Forţele de ordine au precizat că se aşteptau la perturbări ale circulaţiei în zonă tot restul zilei de vineri. Şapte vehicule de pompieri de la Aylesbury, Haddenham, Oxfordshire şi Berkshire se aflau la faţa locului. Un purtător de cuvânt al Bucks Fire and Rescue Service a anunţat că serviciul a trimis vehicule de intervenţie la incendiuu dar şi vehicule de căutare şi salvare urbane. ”Sunt 30 de pompieri din toate comitatele. Cooperează cu poliţia, ambulanţa şi AAIB”, a precizat el.

”Înţeleg că este vorba despre o zonă împădurită în apropiere de conac”, a adăugat această sursă.

Conacul Waddesdon, care aparţine National Trust, a insistat că incidentul nu a avut loc pe terenul său şi a precizat că personal a ajutat serviciile de intervenţie la faţa locului. Wycombe Air Park, cunoscut şi drept Booker Airfield, care oferă formare de zbor, se află la aproximativ 32 de kilometri de locul prăbuşirii, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.