Alertă - Incendiu la o hală din Popeşti-Leordeni: 10 persoane, evacuate

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 23-08-2024

Actualizat: 23-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la o hală din Popeşti-Leordeni, iar zece persoane au fost evacuate.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov au anunţat că pompierii intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu produs la o hală de pe Şoseaua Olteniţei din Popeşti-Leordeni, pe structura de metal cu suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi. Pompierii au precizat că sunt degajări mari de fum în subsol.

”Au fost alertate opt autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi o ambulanţă SMURD. Până în momentul de faţă au fost evacuate zece persoane”, au transmis reprezentanţii ISU Bucureşti – Ilfov.

Ei a adăugat că în interior se aflau depozitate produse cosmetice şi elemente de mobilier.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri