Tragedie în ziua de Paști! O femeie a fost ucisă de tren

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 12-04-2026 14:11

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.md

Tragegie în prima zi de Paști! O femeie a fost ucisă de tren în județul Constanța.

IPJ Constanța, despre femeia ucisă de tren

"Astăzi, în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost accidentată de tren, în zona localității Valu lui Traian.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie, de aproximativ 70 de ani, care a decedat la fața locului.

Circulația feroviară este întreruptă în vederea efectuării cercetării la fața locului.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii identității persoanei precum și pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", anunță IPJ Constanța.

Precizările CFR

"Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în data de 12 aprilie 2026, la ora 12:52, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța, pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, la km CF 212+984, s-a produs un accident feroviar, în care trenul RE 11080 (operat de Regio Călători) a surprins o persoană de sex feminin.

În urma impactului, persoana a suferit leziuni incompatibile cu viața. Echipajele de intervenție au acționat la fața locului, iar cazul a fost preluat de organele abilitate pentru efectuarea cercetărilor.

Din punct de vedere tehnic și operațional, circulația feroviară este întreruptă temporar pe ambele fire de circulație între stațiile Valul lui Traian și Basarabi, pentru a permite desfășurarea intervenției și a investigațiilor specifice. Trenul IR 16085 staționează în stația Basarabi și va rămâne în așteptare până la finalizarea cercetărilor de către organele abilitate.

Menționăm că astfel de evenimente sunt gestionate conform procedurilor feroviare în vigoare, care prevăd oprirea traficului și acordarea accesului echipelor de intervenție și autorităților competente, în vederea clarificării circumstanțelor producerii accidentului.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. acordă prioritate siguranței circulației și cooperează cu instituțiile abilitate pentru gestionarea operativă a situației. Vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce ancheta este finalizată și circulația feroviară este reluată în condiții normale", precizează CFR.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri