Alertă într-un tren de pe ruta Constanța-București: călătorii au fost evacuați după ce dintr-un vagon a ieșit fum

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 18-07-2021

Actualizat: 18-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

CFR Călători a anunțat că duminică după-amiaza circulația a două trenuri de pe relația Constanța-București a fost afectată. Călătorii au fost evacuați după ce dintr-un tren a ieșit fum, iar un altul a avut întârzieri de peste 190 de minute după ce locomotiva s-a stricat, arată Mediafax.

Potrivit CFR Călători, trenul IR 1993 Mangalia – Bucureşti – Craiova a staţionat inițial în zona Medgidia din cauza lipsei tensiunii în linia de contact.

Apoi, în staţia Perişoru mecanicul a declarat locomotiva defectă. „O nouă locomotivă a fost trimisă din staţia Feteşti, preluând trenul în condiţii de siguranţă. Trenul a acumulat o întârziere de 140 de minute. În staţia Bucureşti Băneasa s-a defectat locomotiva. Trenul IR 1993 a plecat cu 192 de minute de întârziere, după ce mecanicul de locomotivă a remediat defecţiunea survenită”, au transmis reprezentanții companiei.

Conform acestora, în staţia Bucureşti Nord, călătorilor li se va oferi apă.

La trenul RE 8008 Medgidia – Bucureşti Nord a apărut o degajare de fum în staţia Jegălia.

Mecanicul locomotivei a apelat 112 şi a evacuat călătorii, care au fost preluaţi de trenul IR 1686 Constanţa – Braşov.

„Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”, au mai transmis reprezentanții companiei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri