Un bărbat a fost arestat vineri pe aeroportul parizian Orly, asupra sa descoperindu-se un cuţitaş pliabil, după ce prietena lui cu care se certase a avertizat poliţia că acesta intenţiona să comită "un atac", informează AFP, citând o sursă judiciară, potrivit agerpres.
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani şi care nu se află în vizorul poliţiei, se pregătea să se îmbarce pe un avion cu destinaţia Barcelona, când prietena sa a sesizat poliţia, dându-se drept sora lui, că acesta ar "intenţiona să comită un atac".
El a fost arestat fără incident în momentul îmbarcării, după ce a fost supus controalelor de securitate. În bagajul său a fost descoperit un cuţit, de fapt un briceag.
Acesta le-a spus poliţiştilor că uitase că briceagul rămăsese în geantă.
Prietena sa a fost reţinută pentru denunţ mincinos. "Se pare că ea ar fi vrut să se răzbune după o dispută", a afirmat o sursă apropiată dosarului.
Bărbatul va fi judecat luni de un tribunal din Creteil, o suburbie pariziană, pentru deţinere şi transportul cuţitului, iar femeia pentru denunţ mincinos şi obstrucţionarea circulaţiei unei aeronave: avionul a trebuit să fie evacuat de forţele de securitate, iar zborul - întârziat.
O femeie de origine indiană, care sosea luni de la Bamako împreună cu copiii săi, a fost arestată pe un alt aeroport parizian, Roissy-Charles-de-Gaulle, pentru că în bagajul său fusese descoperit la un control un pistol încărcat. Ea a fost condamnată miercuri la opt luni de închisoare cu suspendare, de tribunalul corecţional din Bobigny, în apropiere de Paris
Alertă la Paris - Un bărbat care deţinea un briceag, arestat în aeroportul Orly
București
20°C
Articole Similare

468
VIDEO "Șah-mat!" - Trump spune "NU" propunerii Iranului: Planul pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz a fost respins
468

1.763
Decizia finală luată de SUA și China, după întâlnirea dintre Donald Trump și Xi JInping
1.763

1.775
Provocare totală de la Casa Albă: Donald Trump a redenumit Strâmtoarea Ormuz în „Strâmtoarea Trump” pe o hartă oficială
1.775

513
Acord istoric: TikTok plătește 100 de milioane de dolari în Alabama și limitează accesul tinerilor la 2 ore pe zi
513

342
SUA și China deschid o „linie fierbinte” pentru gestionarea incidentelor cauzate de AI
342

1.482
VIDEO Alertă roșie în Sicilia: Aeroportul Catania, închis complet după ce Etna a erupt un nor de cenușă de 4 km
1.482

1.458
Victorie importantă în justiție pentru Donald Trump: miză mare în următoarele alegeri
1.458

116
Consiliul de Securitate al ONU condamnă dur atacurile huthi asupra Arabiei Saudite și vizează rachetele lansate spre Mecca
116

85
Tragedie în Grecia: Patru morți și doi dispăruți după explozia unei clădiri din centrul Atenei
85

94
Abatorizare ilegală și carne cu E.coli: Șase măcelari puși sub acuzare în Franța, după un val de îmbolnăviri și moartea unei fetițe
94

2.285
Cum explică Moscova „tăcerea Europei” în fața corupției din Ucraina: „Au și ei mâinile puțin murdare”
2.285

1.140
De ce Rusia trimite în luptă prinți și sfinți morți
1.140

499
Rusia folosește simboluri religioase pe front: Mâna dreaptă a „sfântului comandant” Donskoi, trimisă soldaților din Ucraina
499

















Comentează