ALERTĂ la Poliția Timiș - Zeci de polițiști au fost confirmați cu coronavirus

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 15-08-2020

Actualizat: 15-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.facebook.com

Un număr de 22 de polițiști de la Inspectoratul Județean de Poliție Timiș au fost confirmați cu noul coronavirus, iar 13 sunt puși în izolare. Dintre cei confirmați, 16 sunt de la Serviciul Rutier.

Potrivit Poliției Timiș, la nivelul inspectoratului au fost testați pozitiv cu noul coronavirus, până sâmbătă, un număr de 22 de polițiști, iar 13 se află în izolare la domiciliu.

Dintre aceștia, 16 polițiști testați pozitiv și 4 polițiști aflați în izolare sunt din cadrul Serviciului Rutier.

„Precizăm că Serviciul Rutier își desfășoară activitatea fără sincope. Pe lângă polițiștii rutieri din Timișoara, pot desfășura activități pe linie rutieră și polițiștii de ordine publică, cu aviz de poliție rutieră”, au transmis reprezentanții Poliției Timiș.

De altfel, Serviciul Rutier are un efectiv de 48 de polițiști.

Spațiile unde își desfășurau activitatea polițiștii diagnosticați au fost igienizate, conform sursei citate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri