DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ METEO: ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi

alerta meteo

ANM a emis o nouă avertizare de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitaţii mixte la munte. În intervalul

În intervalul 11 octombrie, ora 02:00 – 13 octombrie, ora 10:00, aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor. Ploile vor fi mai însemnate cantitativ la început în jumătatea sudică a teritoriului, iar începând din a doua parte a zilei de marţi, 11 octombrie, mai ales în est, sud-est şi la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi local 40...50 l/mp, cu precădere în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane.

Pe parcursul zilei de marţi, la munte precipitaţiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari şi mai ales în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55...65 km/h, îndeosebi în est şi la munte, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70...80 km/h, viscolind ninsoarea.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.