DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ METEO Au fost emise cod portocaliu și cod galben de vânt puternic şi temporar viscol

Inquam Photos/Octav Ganea
oameni pe strada iarna frig viscol

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă de duminică dimineaţă, pentru zona montană, însă începând de duminică seară cea mai mare parte a ţării va intra sub incidenţa acestui cod. Tot de atunci, în zona de munte va fi cod portocaliu de vânt puternic şi temporar viscol.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben, valabilă duminică, între orele 6.00 şi 18.00, când în zona de munte vor fi intensificări ale vântului.

Citește și: Oreste lansează un avertisment serios pentru PNL, PMP și USR: ‘Dacă nu vor începe cu adevărat’

"În intervalul menţionat vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1.500 m rafalele vor atinge 80...90 kilometri pe oră. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaţilor Orientali va ninge viscolit", arată ANM.

Totodată, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50-55 kilometri pe oră, vor fi şi în nord-vestul ţării.

Citește și: Adrian Năstase îi răspunde lui CTP, după ce jurnalistul a spus că Beuran l-ar fi ‘gâdilat sub gușuliță’

Atenţionarea vizează 27 de judeţe.

De asemenea, o altă atenţionare cod galben va fi valabilă de duminică, de la ora 18.00, până luni, la ora 18.00, când intensificări ale vântului vor fi în 41 de judeţe.

Citește și: Suntem în alertă! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimetelor a depistat carne de pui cu gripă aviară

"Din seara zilei de duminică, 23 februarie, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 80…100 kilometri pe oră, iar în Transilvania, Moldova, Maramureş şi nordul Crişanei viteza vântului va atinge 65…80 kilometri pe oră şi pe arii restrânse 85…90 kilometri pe oră. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, în special pe parcursul zilei de luni (24 februarie), cu viteze în general de 55...70 kilometri pe oră", spun meteorologii.

În aceeaşi perioadă, vor fi precipitaţii pe arii extinse şi în general moderate cantitativ în regiunile nordice şi centrale unde vor fi mai ales ploi, iar la munte, cu precădere la altitudini mari, treptat vor predomina ninsorile.

Citește și: Simona Halep face spectacol! Victorie formidabilă la Dubai

Meteorologii au emis şi o atenţionare cod portocaliu, de duminică, de la ora 20.00, până luni, la ora 18.00, când în zona montană vor fi intensificări susţinute ale vântului, temporar viscol şi vizibilitate redusă

"În intervalul menţionat, în zona montană vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 110...130 kilometri pe oră. Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpaţii Orientali, apoi şi în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1.600 m", mai spun meteorologii.

Citește și: Protest de amploare duminică, 23 februarie: Cerem președintelui Iohannis să nu promulge acest act normativ

Avertizarea cod portocaliu vizează 27 de judeţe:  Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.