DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ METEO - Cod galben de ploi, ninsori viscolite şi polei în aproape toată țara

Inquam Photos / Octav Ganea
iarna ger zapada

Nord-estul, sud-estul, sudul, centrul și sud-vestul țării se află, începând de joi de la ora 4 până vineri la ora 14.00, sub cod galben de ploi, ninsori viscolite şi polei. Vântul va sufla cu 70 de kilometri pe oră în Muntenia, Moldova și la munte.

Potrivit meteorologilor, în majoritatea regiunilor va ploua, va fi lapoviță și, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, va ninge și va fi viscol în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.

În zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor fi precipitații abundente, astfel încât în intervalul menționat se vor acumula cantități în general de 25 - 50 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, unde și vântul va avea intensificări cu rafale de 60 - 80 km/h, viscolind și troienind zăpada.

Comisia Europeană vrea înăsprirea condițiilor în care se pot cumpăra pașapoarte de către cetățenii din state non-UE. 20 de state oferă această posibilitate

La altitudini mai joase, precipitațiile vor fi în special sub formă de ploaie și lapoviță, favorizând topirea stratului de zăpadă.

Îîn cea mai mare parte a Moldovei și în zona Carpaților Orientali va ninge mult, se va depune un strat nou de zăpadă, consistent, iar vântul se va intensifica.

În județele Bacău, Neamț, Iași, Suceava, Botoșani și în zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ninge, local însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă consistent.

CCR îi dă iar dreptate lui Klaus Iohannis: 'Deputaţii şi senatorii NU au dreptul să intermedieze relaţia dintre cetăţeni şi autorităţi, e formă de CONTROL'

În județele Vaslui și Vrancea vor fi precipitații mixte ce vor favoriza formarea poleiului.

Local și temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40 - 55 km/h și peste 70 km/h la munte, viscolind și spulberând zăpada.

În nordul și vestul Olteniei și în nordul Munteniei va ploua, iar în centrul și nord-estul Munteniei și în sud-estul Moldovei vântul va sufla cu putere și va fi polei.

Temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie în regiunile sudice și sud-estice, unde se vor acumula cantități de apă cuprinse în general între 10 și 25 l/mp. De asemenea, în centrul și nord-estul Munteniei și în sud-estul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 50 - 70 km/h și se va semnala polei.

Codul galben intră în vigoare joi la ora 4 și va fi valabil până vineri la ora 14.00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.