ALERTĂ - Ministrul de Externe o CONTRAZICE public pe Viorica Dăncilă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 28-03-2019

Actualizat: 28-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări, în SUA, că la nivelul Guvernului s-a luat decizia ca ambasada României să fie mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, o contrazice public și spune că nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

Citește și: Sondaj CURS: Se conturează un duel clar în turul II al alegerilor prezidenţiale

”Precizez ca nu s-a luat încă o decizie cu privire la mutarea Ambasadei României din Tel Aviv în Ierusalim. 
Ministerul Afacerilor Externe lucrează la o analiză care va conține argumente pro și contra pe această temă și o va prezenta decidenților politici (Parlament, Președinte si Guvern).”, scrie Teodor Meleșcanu.

În SUA, Viorica Dăncilă a spus că decizia de a muta ambasada este luată și se va materializa.

„După cum știm, președintele Donald Trump a deschis ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Sunt încântată să anunț astăzi, în fața audientei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, și Guvernul pe care-l conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Dăncilă.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri