Detașamentul de Pompieri Satu Mare a fost solicitat, miercuri după-amiază, să intervină pentru salvarea unei persoane aflate în dificultate, pe o insulă a râului Someș, în municipiul Satu Mare.
Prin apelul la numărul de urgență 112 era semnalată prezența unei persoane inconștiente. La fața locului s-au deplasat rapid un echipaj de pompieri dotat cu barcă pneumatică, două autospeciale de primă intervenție și comandă precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, format din 10 cadre militare aparținând Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
„Ajunși la locul indicat, pompierii au identificat o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 45 de ani, aflată în stare de inconștiență, însă prezentând semne vitale (respirație prezentă). Victima a fost recuperată în siguranță cu ajutorul bărcii pneumatice, adusă la mal și predată echipajului medical SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat”, a transmis ISU Satu Mare, potrivit Agerpres.
După recuperare, bărbatul a fost transportat în regim de urgență la spital.































Comentează