Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ: Războiul din Gaza ia o pauză - Armistițiu între Israel și Hamas

Agerpres - Reuters
Gaza atac rachete

Cabinetul israelian de securitate a aprobat încetarea focului în Gaza, informează AP.

Cabinetul israelian de Securitate s-a reunit joi seara pentru a discuta un posibil armistiţiu, după 11 zile de confruntări armate între Israel şi mşcarea palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, declară surse ofciale pentru AFP.

Această reuniune, la care au participat premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu şi principalii conducători în domeniul securităţii israeliene, intervine pe fondul unor negocieri diplomartice intense în vederea unei opriri a ostilităţilor între Israel şi Hamas, soldate cu peste 230 de morţi în zece zile - marea majoritate palestinieni, scrie News.ro.

O continuare a tirurilor israeliene şi palestiniene este ”inacceptabilă”, a denunţat joi, în Adunarea Generală a ONU secretarul general Antonio Guterres.

”Confruntările trebuie să înceteze imediat”, a îndemnat el.

”Sunt profund şocat de bombardamentele aeriene continue ale Forţelor de apărare israeliene (IDF) în (Fâşia) Gaza”, în care au fost ucişi peste 200 de palestinieni - inclusiv 60 de copii, a denunţat secretarul general al ONU.

”Continuarea tirurilor oarbe de proiectile de către Hamas şi alte grupări militante către centre populate în Israel”, care s-a soldat cu 12 morţi, inclusiv doi copii, ”este de asemenea inacceptabilă”, a denunţat Guterres.

UPDATE

Un oficial al grupării Hamas a confirmat că va exista un armistiţiu „mutual şi simultan” cu Israelul începând cu ora locală 02:00, joi spre vineri, potrivit Reuters. Cabinetul de securitate al prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu a aprobat un acord unilateral de încetare a focului pentru a opri opraţiunea militară de 11 zile în Fâşia Gaza, a relatat presa locală.

Decizia Israelului a venit după presiuni puternice din partea SUA pentru încetarea ofensivei.

Nu este stabilit totuşi când va intra în vigoare armistiţiul propus de Egipt, după cum au transmis oficialii israelieni.

Kan, televiziunea publică israeliană, a transmis că luptele vor înceta imediat, în timp ce alte posturi au anunţat că armistiţiul va intra în vigoare la ora locală 02:00, potrivit AP.

De la începutul ostilităţilor, pe 10 mai, în atacurile israeliene asupra Fâşiei Gaza au murit 232 de oameni, iar Israelul a înregistrat 12 decese.

Seria de violenţe care a debutat după o lună în care tensiunile au crescut este cea mai sângeroasă din ultimii ani între Israel şi teritoriul palestinian. Luptele au început după mai multe zile în care au avut loc ciocniri între israelieni şi palestinieni în Ierusalimul de Est.

Cel puţin 230 de oameni, inclusiv mai mult de o sută de femei şi copii, au fost ucişi în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii de aici. Israelul a transmis că cel puţin 150 de militanţi se numără între cei ucişi în Gaza. Hamas nu oferă de regulă informaţii despre numărul de luptători ai săi pierduţi în conflicte.

În Israel, 12 oameni, inclusiv doi copii, au fost ucişi, potrivit autorităţilor. Israelul a spus că aproximativ 4.000 de rachete au fost lansate spre teritoriul său de către militanţii din Gaza.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.