ALERTĂ! Scandalul CONTINUĂ - Mugur Isărescu dă iar cu FLIT audierii din Senat

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 05-02-2019

Actualizat: 05-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Este oficial! Guvernatorul Băncii Naționale a României spune din nou pas audierii în Parlament. Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a declarat, marţi, că Biroul permanent a decis să îl invite la audieri în comisiile de specialitate pe guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, joi, la ora 11,00.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), susține că nu poate participa Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la audierea programată pentru joi, la ora 11:00, deoarece la acea dată are programată ședința de politică monetară, scrie Mediafax.

„Mulțumim de invitație. De un an de zile, BNR a anunțat că joi, 7 februarie 2019, la ora 11:00, este ședința de politică monetară. Sunt convins că, din respect pentru activitatea BNR, se va găsi altă dată. Sunt însă chiar surprins că nu s a făcut această simplă verificare, astfel încât să se țină cont de programul de ședințe deja programate al BNR. Programul este public de un an de zile și anunțat pe site și la fiecare ședința de politică monetară. Sper să nu fie aceeași obsesie pentru persoane a domnului Zamfir și aceeași lipsa de interes pentru teme reale pe care dânsul le-a manifestat deja”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, marți, la solicitarea MEDIAFAX.

Citește și: Codrin Ștefănescu ANUNȚĂ RĂZBUNAREA PSD după plecările la Pro România: Ne pregătim să primim între 8 şi 11 parlamentari din alte partide

Biroul permanent al Senatului a aprobat, marți, invitarea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, la audieri joi, de la ora 11.00, în comisiile reunite de buget ale Parlamentului. Este a doua invitația lansată în acest an de un reprezentant al Parlamentului, Isărescu neparticipând la audierea anterioară în Comisiile economice și de buget-finanțe a Senatului, programată pentru marți 29 ianuarie.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a afirmat, marți, că prezențat lui Mugur Isărescu la audierea în comisii este obligatorie. Acesta a invocat un articol din Regulamentul Senatului care spune că: „în cazul în care comisiile solicită participarea la lucrările lor a unor membri ai Guvernului sau a conducătorilor unor instituții publice, prezența acestora este obligatorie”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri