Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ Simona Halep a fost ELIMINATĂ de la Roma: Înfrângere RUȘINOASĂ în fața unei jucătoare de 19 ani

Roland Garros
Simona Halep suparata

Marketa Vondrousova, o jucătoare de doar 19 ani, a eliminat-o pe Simona Halep, locul 2 mondial, în turul 2 de la Roma. A fost 2-6, 7-5, 6-3 pentru jucătoarea din Cehia.

Vondrousova a început meciul de la Roma la fel de alert şi de bine cum a făcut-o şi în precedenta lor întâlnire, din optimile de finală ale turneului de la Indian Wells, în martie, întâlnire pe care a câştigat-o atunci jucătoare cehă de 19 ani, cu 6-2, 3-6, 6-2. Numai că de data aceasta a avut în faţă o "altă" Simona Halep, mult mai reactivă, mai dispusă la efort, mai mobilă, dar care nu a avut nici energia, nici prospeţimea psihică să-şi menţină jocul ridicat din prima parte.

Citește și: Cutremur pe piață! Opoziția anunță că Liviu Dragnea a concediat azi zeci de mii de oameni

Sportiva cehă a arătat acelaşi joc incântător, executat cu uşurinţă, lovind, bine, parcă fără efort, în care scurtele vin cu o cadenţă şi o precizie nemainîntâlnite în circuit. Acest fel de lovitură a exasperat-o pe jucătoarea română, una dintre sportivele cu cea mai bună deplasare pe teren din circuit, care a privit neputincioasă cum mingea trimisă din reverul jucătoarei cehe cade în apropierea fileului şi nu o poate ajunge. În schimb, încurajată de o scurtă care "a mers", Halep a abuzat de lovitura pe care nu o prea stăpâneşte şi pe care în general nu o foloseşte, în încercarea de a rupe şi ea ritmul. Însă, cu vreo câteva excepţii, nu a făcut altceva decât să-i ofere multe puncte pe tavă rivalei (14-4, raportul punctelor din scurte, pentru Vondrousova).

În primul set, Halep a jucat cu răbdare, a ridicat nivelul agresivităţii exact când a trebuit, a căutat să dea mereu mingea înapoi în terenul advers şi a reuşit să deblocheze de multe ori acel moment în care Vondrousova îşi pierde acurateţea şi luciditatea, greşind neforţat.

Citește și: Informații de ultimă oră despre Elena Udrea! S-a întâmplat în secret

Marketa Vondrousova a pus din start presiune pe serviciul româncei, dar cea care a reuşit primul break a fost Halep, la prima minge avută, la scorul de 2-2. A urmat un ghem mai lung, în care fostul lider WTA a revenit de la 15-40 şi apoi a ridicat scorul la 4-2. Odată scăpată din acest început complicat, Halep a dus la 5 numărul ghemurilor câştigate la rând, punând capăt setului cu 6-2, după aproape 33 de minute de joc.

Setul al doilea a fost total diferit pentru că Halep nu a mai jucat cu răbdare, pentru că ea a fost cea care greşit mai mult. Practic, Simona Halep şi-a readus adversara în joc, dar nu este mai puţin adevărat că şi Vondrousova a jucat altceva. Jucătoarea din Cehia a făcut un foarte bun joc defensiv, a fost ea mai răbdătoare, trimiţând orice minge înapoi, a continuat să taie jocul cu scurte bine executate şi a contraatacat cu lovituri decisive. Totuşi, Halep a putut să echilibreze setul şi a fost foarte aproape să-l ducă în tie-break, dar a greşit iar, în cel mai nepotrivit moment, în final, când avea avantaj.

Citește și: Surpriză totală! Ce funcție avea Radu Mazăre în Madagascar

În setul al doilea, Halep a început să risipească uşor puncte, avantaje, astfel că Vondrousova s-a desprins la 2-0, după un break în ghemul al doilea. Acesta a fost primul dintr-o serie de patru ghemuri consecutive în care cele două jucătoare nu şi-au fructificat serviciul. Era să fie şi un al cincilea, dar românca a putut să întoarcă un 0-40 şi să egaleze la 3. Setul se îndrepta spre tie-break, dar Halep a avut din nou o cădere în evoluţie, la 5-6, când a şi-a pierdut serviciul după ce a avut 40-15. Astfel, Vondrousova s-a impus cu 7-5, după o oră şi 26 de minute de joc.

În decisiv, Halep a cerut intervenţia fizioterapeutului, la scorul de 1-2, fără break, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Românca a putut continua partida după o întrerupere de ceva mai mult de cinci minute. La 2-3, fără break, Halep l-a chemat a doua oară în acest meci pe antrenorul Daniel Dobre (prima dată la 3-4, în setul al doiela), pe care l-a întrebat dacă să continue, în condiţiile în care are muşchiul contractat. Dobre i-a spus că decizia îi aparţine, iar Halep a intrat din nou pe teren şi meciul a continuat ca între doi boxeri de categorie grea, aflaţi în repriza a XII-a. Mai proaspătă fizic, Vondrousova a reuşit un break, la 4-3, după un ghem lung pe propriul serviciu, de peste zece minute, şi a câştigat a doilea meci la rând cu Halep, cu 6-3, în decisiv, după două ore şi 12 minute.

Citește și: Traian Băsescu trage un imens semnal de alarmă! ‘Toată zona este blocată’. Atac la Guvernul PSD-ALDE

O singură confruntare directă a mai avut loc între Halep şi Vondrousova, în acest an, la Indian Wells. Românca a pierdut atunci în trei seturi, 2-6; 6-3; 6-2. În faza următoare, Vondousova va evolua, tot joi, cu rusoiaca Daria Kasatkina (Rusia), locul 21 WTA.

Simona Halep, care a va primi 15.330 de euro după acest turneu, a jucat finala la ultimele două ediţii ale competiţiei de la Roma, pierzând de fiecare dată în faţa Elinei Svitolina din Ucraina.

Citește și: Lovitură pentru bucureșteni! Decizia Gabrielei Firea .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.