Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Vicepreședintele ANRP, urmărit penal după perchezițiile DNA

Sigla DNA

Claudiţa Selavărdeanu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzată că ar fi permis unor persoane acces la informaţii nedestinate publicităţii, a informat, vineri DNA.

Procurorii DNA au început urmărirea penală față de două persoane, în legătură cu accesul la informații nedestinate publicității menite să permită obținerea de foloase necuvenite în dosare de despăgubire de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), fapte presupus a fi săvârșite în perioada iunie-decembrie 2019.

Cele două persoane sunt Claudița Selavărdeanu, vicepreședinte ANRP (36 acte materiale) și o persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare (tot 36 acte materiale).

EXCLUSIV! CE miniştri cu greutate SE LĂUDA Sebastian Vlădescu că are la degetul mic - A încasat milioane de euro spunând că bani vor ajunge și la unul dintre ei

„În perioada iunie-decembrie 2019, suspecta Selavărdeanu Claudița ar fi pus la dispoziția celuilalt suspect, administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare, datele de identitate referitoare la 36 de persoane îndreptățite la despăgubiri, precum și informații privind valorile despăgubirilor din 26 dosare ale A.N.R.P., informații despre care ar fi luat la cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de vicepreședinte A.N.R.P. și membru al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.)”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.

Dosarele respective ar fi fost aprobate în ședințele C.N.C.I. din perioada iunie-decembrie 2019. Informațiile ar fi fost folosite de administratorul societății comerciale de consultanță din Pitești, pentru a trimite, persoanelor îndreptățite, diferite oferte de cesionare a drepturilor de despăgubire la prețuri mult mai mici decât valorile despăgubirilor aprobate.

Firma de consultanță a profitat, astfel, de faptul că persoanele îndreptățite încă nu cunoșteau că dosarele lor fuseseră aprobate de către C.N.C.I.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.