Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alessandro Nivola se află în negocieri pentru a juca în prequelul 'Sopranos'

wikipedia.org
alessandro nivola

Actorul american Alessandro Nivola, cunoscut pentru roluri din filme ca „Face Off”, „Coco avant Chanel”, „American Hustle” şi „The Wizard of Lies”, se află în negocieri pentru a juca în prequelul „Sopranos” regizat de Alan Taylor, scrie news.ro.

Potrivit Variety, Nivola va juca rolul Dickey Moltisanti în „The Many Saints of Newark”, prequel al aclamatului serial HBO.

În serial, Moltisanti este unchiul decedat al lui Tony Soprano, jucat de James Gandolfini, şi tatăl lui Christopher Moltisanti, jucat de Michael Imperioli. Personajul nu apare în producţia de televiziune, fiind ucis înainte de momentul începerii acţiunii, dar se spune despre el că este unul dintre cei care au făcut din familie una dintre cele mai influente din New Jersey.

Alan Taylor regizează lungmetrajul după un scenariu scris de David Chase, creatorul serialului, şi Lawrence Konner. Chase este şi producător al filmului.

New Line a anunţat în luna martie pregătirea filmului, care va readuce unele dintre personajele serialului. Acţiunea va fi plasată în timpul revoltelor din anii 1960, când afro-americanii şi italienii erau adversari în Newark.

Această partitură ar putea fi pentru Nivola una de cotitură, el fiind deseori apreciat de critici pentru rolurile secundare interpretate.

Citește și: Detoxifierea ficatului - Află care sunt cele mai bune alimente pentru eliminarea toxinelor

Nivola este nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol secundar” la British Independent Film Awards 2018, pentru „Disobedience”, de Sebastian Lelio, unde joacă alături de Rachel Weisz şi Rachel McAdams.

Recent, a jucat în lungmetrajul independent „Weightless” (2017), de Jaron Albertin, şi va putea fi văzut în „The Art of Self Defense”, de Riley Stearns, ce va fi lansat în 2019, dar şi în rolul principal din miniseria „Foreign Skies”, adaptată de Lucy Kirkwood după piesa ei premiată cu Olivier, „Chimerica”.

Alessandro Nivola, care are şi o companie de producţie, King Bee, joacă şi alături de Chris Evans şi Ben Kingsley în thrillerul politic „The Red Sea Dividing Resort”, de Gideon Raff, programat să fie lansat în 2019.

King Bee a produs două sezoane ale serialului HB „Doll & Em”, dar şi lungmetrajul „To Dust”, cu Matthew Broderick şi Geza Rohrig, premiat la Tribeca Film Festival.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.