Alex Winter şi Keanu Reeves vor juca într-o nouă comedie 'Bill & Ted'

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 21-03-2019

Actualizat: 21-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: hollywoodreporter.com

Actorii Alex Winter şi Keanu Reeves au anunţat că, după aproximativ trei decenii, vor juca într-o nouă comedie „Bill & Ted”, scrie news.ro.

Producţia filmului, intitulat „Bill & Ted Face the Music”, urmează să înceapă anul acesta, iar lansarea este programată pentru vara lui 2020.

Winter şi Reeves, care interpretează rolurile William “Bill” S Preston Esq, respectiv Theodore “Ted” Logan, au făcut anunţul prin intermediul YouTube.

Compania de producţie Orion Pictures a lansat un sinopsis al filmului. Cei doi buni prieteni se îmbarcă într-o nouă aventură, sperând să reuşească să îşi îndeplinească destinul rock and roll. „Un vizitator din viitor îi avertizează că doar un cântec al lor va putea salva viaţa aşa cum o ştim şi să aducă armonie în univers”.

Citește și: 'Days of our Lives', 'General Hospital' şi 'The Young and the Restless' au primit cele mai multe nominalizări la gala premiilor Daytime Emmy

Filmul va fi regizat de Dean Parisot („Galaxy Quest”), premiat cu Oscar pentru scurtmetrajul „The Appointments of Dennis Jennings” (1988), după un scenariu scris de Chris Matheson şi Ed Solomon, care au realizat poveştile primelor două lungmetraje din serie.

„Bill & Ted’s Excellent Adventure” şi „Bill & Ted’s Bogus Journey” au fost lansate în 1989, respectiv 1991 şi au devenit foarte populare în rândul adolescenţilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri